Cercetare

Candidații USL la șefia CJ și la Primăria Suceava vor fi cunoscuți după sondajele din mai

Cătălin Nechifor: „Ținta noastră este câștigarea Consiliului Județean, a Primăriei Suceava și sporirea numărului de localități în care avem primari”

Candidații Uniunii Social Liberale la președinția Consiliului Județean și la Primăria municipiului Suceava vor fi cunoscuți în urma unor sondaje care vor demara după data de 16 mai, a anunțat ieri președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor.
Nechifor a precizat că vor fi două sondaje, unul făcut de PSD și celălalt de PNL, urmând ca rezultatele să fie armonizate ulterior. Liderul social-democraților suceveni a menționat că propunerile PSD pentru șefia Consiliului Județean și pentru Primăria Suceava vor fi stabilite în ședința de astăzi a Biroului Permanent Județean al partidului, după care vor fi supuse aprobării luni, în ședința Comitetului Executiv Național.
Potrivit lui Nechifor, sondajele vor stabili și ponderea celor două partide pe listele de consilieri județeni și de consilieri locali ai municipiului Suceava.
„Ținta noastră, a USL, la Suceava este una ambițioasă, dar perfect realizabilă, și anume câștigarea Consiliului Județean, a Primăriei Suceava și sporirea numărului de localități în care avem primari. În acest moment USL deține o pondere politică importantă, și anume 60 de localități din totalul de 114 sunt conduse de primari PSD și PNL. Avem 49 de primari PSD și 11 PNL și cred că putem câștiga în 2012 împreună cu PNL și PC un număr mai important de primării”, a declarat președintele PSD Suceava.
Cătălin Nechifor a evitat să facă dezvăluiri cu privire la persoanele care vor fi supuse sondajelor de opinie, însă mai mult ca sigur pe listele USL va figura atât el, cât și liderul liberal, Ștefan Alexandru Băișanu.

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Muzeul de Istorie Suceava marchează 10 ani de la redeschidere prin conferința și expoziția „Clădirea care a scris istorie”

Admitere la liceu 2026. Cele mai mari ultime medii au fost la „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” din municipiul Suceava

74 de candidați înscriși la concursul de titularizare s-au retras de la proba scrisă. 72 din motive personale și doi din motive medicale