„Ai parte dăruind o carte!”

Campanie de strângere de cărți demarată de studenți clujeni la Suceava

La Suceava se va desfășura, în perioada 26-29 noiembrie, campania de responsabilitate socială „Ai parte dăruind o carte!”, proiect care vizează colectarea de cărți care ulterior vor fi donate Școlii Gimnaziale Căpușu Mare, din județul Cluj.
Vineri, 28 noiembrie, de la ora 13:00, va avea loc concertul de muzică folk susținut de formația Simbol și solistul Edi Hanuseac, coordonați de profesorul Valentin Ianoș. Evenimentul va avea loc în Auditorium-ul „Joseph Schmidt” din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, iar accesul la eveniment se va realiza pe baza donării uneia sau mai multor cărți.
Potrivit Oanei Andreea Bibire, organizator al campaniei ”Ai parte dăruind o carte!”, „implicarea fiecăruia dintre noi în cadrul campaniilor de responsabilitate socială reprezintă un act de umanitate, de susținere a celor din jurul nostru, de participare activă în cadrul comunității în care ne desfășurăm activitățile zilnice. De cele mai multe ori, oamenii sunt foarte receptivi și implicați în cadrul acestor campanii. Scopul proiectului pe care îl vom desfășura reprezintă un act de susținere a culturii și a educației românești, ce oferă șansa unor tineri elevi să aibă acces facil și gratuit la educație. Prilejul apropierii sărbătorilor de iarnă reprezintă un motiv în plus de a ne implica în cadrul unor acțiuni care vor da șansa unor tineri de a se bucura, asemenea majorității tinerilor din mediul urban din România, de o educație adecvată”.
Campania „Ai parte dăruind o carte!” este demarată de studenții din departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca, sub coordonarea prof. lector dr. Veronica Ilieș.
Campania urmărește responsabilizarea cetățenilor, precum și implicarea activă a acestora în cadrul comunității din care fac parte, prin susținerea unui proiect ce își dorește să contribuie la înființarea unei biblioteci în Școala Gimnazială Căpușu Mare, județul Cluj. Proiectul este susținut de fundația socio-culturală Eden, din Suceava.

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

Muzeul de Istorie Suceava marchează 10 ani de la redeschidere prin conferința și expoziția „Clădirea care a scris istorie”

Ansamblul Folcloric „Izvorașul” din Liteni, ambasador al tradițiilor locale la Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”

30 de elevi au participat la Școala de vară „Educația Media”, organizată la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți