Alexandria Librării

Campania “Cumperi tu, primesc și ei!” a depășit donațiile de anul trecut

Toamna aceasta, alături de Organizația „Salvați Copiii”, Alexandria Librării a desfășurat a doua ediție a campaniei de responsabilitate socială ”Cumperi tu, primesc și ei!” și i-a invitat pe toți românii să se implice, astfel încât un număr cât mai mare de copii nevoiași să aibă ghiozdanele echipate pentru școală.
„Mulțumită implicării fiecăruia dintre cei care au pregătit ghiozdanele propriilor copii pentru începutul de an școlar alături de noi, am reușit! Reducerea abandonului școlar și a procentajului mare de analfabetism în rândul copiilor din România sunt dezideratul nostru, iar cu sprijinul tuturor celor care au înțeles oportunitatea prin simplul gest de a-și pregăti copiii pentru școală alături de noi, acest lucru este posibil. Vă mulțumim tuturor pentru implicarea și susținerea campaniei”, a spus Cezar Căilean, directorul de marketing al Alexandria Librării.
Campania s-a desfășurat în perioada 1-30 septembrie 2016, în toate cele 30 de librării Alexandria aflate în 12 județe ale țării. Pentru a sprijini copiii nevoiași, Alexandria Librării a donat către Organizația “Salvați Copiii România” în două tranșe, atât la început de an școlar, pe 12 septembrie, cât și la finalul lunii septembrie, 1% din încasările lunii în rechizite.
Ghiozdanele complet echipate, în valoare totală de aproximativ 32.000 de lei, au ajuns la Salvați Copiii prin filiala de la Suceava, iar de aici la Dolhești (județul Suceava), Mangalia (județul Constanța), Sighișoara (județul Mureș), Petrila (județul Hunedoara) și Târgoviște (județul Dâmbovița).
„Înseamnă foarte mult faptul că cineva se gândește la ei, încearcă să le dea o șansă să urmeze școala, cineva încearcă să le dea o șansă la educație”, a precizat Camelia Iordache, președinte Salvați Copiii Suceava.
„Din 1950 îți pregătim ghiozdanul. Suntem mândri de asta și îți mulțumim!” – este mesajul cu care librăriile Alexandria își întâmpină clienții de ani de zile.

Recomandări

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

CJ Suceava a aprobat finanțare și pentru echipa de rugby feminin înscrisă în campionat, o premieră în județ

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori aflați pe lista copiilor greu adoptabili

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați
Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați

Școala de vară francofonă, ediția a VII-a, două săptămâni de învățare, prietenie și experiențe de neuitat