Accident

BMW-ul condus de un tânăr a intrat într-un podeț, s-a răsturnat și a ajuns într-un copac

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost rănit, dar a scăpat cu viață, după ce a fost implicat într-un accident rutier violent pe raza satului Buda, comuna Zvoriștea. Accidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.30.
Din cercetările poliției rezultă că tânărul, în timp ce conducea un BMW, pe raza satului Buda, a pierdut controlul asupra mașinii, care a lovit un podeț, după care s-a răsturnat, fiind proiectată între gardul unui imobil și un copac de pe marginea șanțului.
Accidentul pare să fi avut în prim-plan viteza.
Pompierii militari ajunși la fața locului au constatat faptul că în autoturism se afla doar tânărul de la volan, încarcerat între fiarele contorsionate ale autovehiculului.
Tânărul a fost extras din mașină și predat echipajelor medicale, fiind transportat la spital.
Tânărul a fost diagnosticat preliminar cu un traumatism cranio-cerebral, contuzie abdominală și contuzie lombară.
Tânărul de 21 de ani a putut fi verificat cu etilotestul, rezultând că nu este băut.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Recomandări

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

Un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, într-un accident produs la Moldovița

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă

Un tânăr băut, care a intrat cu BMW-ul în șanțul de la centura ocolitoare a Rădăuțiului, reținut pentru 24 de ore