Minți bolnave

Bătrână atacată în propria curte de un tânăr care a vrut să o violeze

Un tânăr din orașul Dolhasca a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a încercat să violeze o bătrână, planurile fiindu-i dejucate de soțul victimei. Marțea trecută, Catinca A., în vârstă de 68 de ani, din Dolhasca, a fost atacată în curtea gospodăriei sale de un tânăr necunoscut, care a lovit-o cu putere, a târât-o în spatele unei bucătării de vară și a încercat să o violeze. Deși i-a pus mâna la gură victimei, Catinca A. a reușit la un moment dat să țipe după ajutor. În acel moment, în casă, se afla soțul bătrânei, care, alarmat de zgomotele de afară, a ieșit să vadă ce se întâmplă. Tânărul l-a lovit și pe el, după care a fugit prin grădina celor doi, făcându-se nevăzut. Poliția a reușit să dea de urma acestuia zilele trecute, autorul fiind identificat în persoana lui Florin Vieriu, în vârstă de 34 de ani. La propunerea procurorilor fălticeneni, judecătorii au decis arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru viol, violare de domiciliu și lovire.

Recomandări

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap