Nervozitate

Băișanu: „Județul Suceava nu are prefect”

Ștefan Alexandru Băișanu: „Avem un prefect care nici nu poate, nici nu știe și nici nu este lăsat să facă ordine și dreptate în județ”
Ștefan Alexandru Băișanu: „Avem un prefect care nici nu poate, nici nu știe și nici nu este lăsat să facă ordine și dreptate în județ”

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Ștefan Alexandru Băișanu, a lansat ieri, într-o conferință de presă, un atac frontal împotriva prefectului Sorin Arcadie Popescu, pe care l-a acuzat că tolerează nerespectarea legilor.
Băișanu, fost prefect sub guvernarea PNL, a dat ca exemplu comuna Slatina, condusă de primarul PD-L Ilie Gherman, acolo unde deliberativul local, susține el, a încălcat legea deoarece s-a opus încetării de drept a mandatului unui consilier PNL care a fost exclus din partid.
Liderul liberal a arătat că, deși prefectul a fost sesizat în nenumărate rânduri despre „nereguli” în activitatea primăriei și a Consiliului Local, nu a luat nici o măsură, „ba, mai mult, a tolerat nerespectarea legilor”.
În opinia lui Băișanu, „avem un prefect care nici nu poate, nici nu știe și nici nu este lăsat să facă ordine și dreptate în județ”.
„Într-un fel, este înțeleasă atitudinea prefectului, deoarece, fiind numit de către PD-L, nu poate să muște mâna care l-a hrănit și este peste putință să verifice legalitatea măsurilor întreprinse de un primar și șapte consilieri locali ai PD-L, fiindcă este recunoscător partidului suprem”, a spus Băișanu.
„În acest moment, județul Suceava nu are prefect”
Băișanu consideră că, în momentul actual, județul „nu are prefect” și crede că, dacă Popescu va continua în acest mod, va rămâne „stigmatizat” ca cel mai slab prefect pe care l-a avut vreodată Suceava.
„În acest moment, Suceava nu are prefect. Nu are prefect nu fizic, nu are prefect ca instituție, nu ca persoană, instituția prefectului funcționând în parametrii în care nu a mai funcționat de când a fost ea înființată. Îl rugăm pe cel care temporar ocupă funcția să-și facă datoria față de cetățenii județului Suceava, pentru a nu rămâne stigmatizat a fi cel mai slab prefect pe care l-a avut județul până acum. Dacă am atins această problemă, am atins-o în cunoștință de cauză, știind ce înseamnă a fi prefect al județului, știind ce atribuții și obligații are, obligații pe care în acest moment actualul prefect nu le duce la îndeplinire, ba, mai mult, pune batista pe țambal atunci când membri ai PD-L încalcă legea în mod flagrant”, a afirmat președintele PNL Suceava.
Băișanu a mai spus că PNL Suceava va monitoriza cu atenție activitatea primarilor și a consilierilor locali și va uza de toate pârghiile pentru a restabili legalitatea acolo unde se vor constata nereguli.

Recomandări

ÎNFIINȚAREA ȘI DOTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR (CAV) ÎN COMUNA MANASTIREA HUMORULUI, JUDEȚUL SUCEAVA

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA