De la sistemul audio

Autoturism 4×4, distrus de flăcări, la Rădăuți

Un autoturism Toyota Land Cruiser, tunat, aparținând unui pasionat de offroad din Rădăuți, a fost distrus de flăcări, ieri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit din cauza improvizațiilor făcute la sistemul audio.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor, în jurul orei 3:48, jeep-ul în flăcări fiind parcat pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în interiorul autovehicului 4X4, iar flăcările amenințau să se extindă la alte două autoturisme parcate în apropiere.
Pompierii au reușit să stingă flăcările în scurt timp.
„Au ars materialele combustibile din interiorul autoturismului (tapițeria, bordul, acte auto) și s-a degradat compartimentul motor”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Pompierii spun că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de către un cablu electric (de la sistemul audio improvizat) neizolat corespunzător.
Valoarea pagubelor a fost estimată la 40.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate din calea flăcărilor, cele două autoturisme din apropiere, la 50.000 de lei.

Recomandări

O casă a luat foc în ziua în care proprietarii au plecat spre Italia, iar în locuință se aflau copiii acestora

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa