Dezbatere

Asociația Municipiilor din România va iniția o lege a primarului



Membrii Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România (AMR) întruniți, joi și vineri, la Mangalia, au decis inițierea unei legi primarului, a anunțat președintele AMR, primarul general al Capitalei Adriean Videanu.
Videanu a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că actul normativ va defini statutul instituției primarului.
Proiectul de lege, care va fi întocmit de Comitetul Director al AMR, va fi supus dezbaterii publice.
Vicepreședintele AMR, primarul orașului Oradea, Petru Filip, a apreciat că Legea primarului este absolut necesară, în opinia sa fiind nevoie ca actul normativ să definească raportul dintre instituția primarului și instituția Primăriei.
„De cele mai multe ori, instituția Primăriei este confundată cu persoana primarului”, a spus Filip. El a adăugat că, în administrația românească, instituția primarului este „o struțo-cămilă”, deoarece pe de o parte primarul este ales prin vot direct de către cetățeni, iar pe de altă parte este șeful executivului local, care nu este sprijinit întotdeauna de o majoritate în Consiliul Local.
Primarul de Oradea a precizat că din aceste motive apar mai multe contradicții în percepția poziției primarului și a instituției primarului. El a făcut referire la chemarea în instanță a edilului ca persoană și nu ca instituție.
Primarul orașului Bacău, Romeo Stavarache, s-a declarat nemulțumit de faptul că este pus să plătească amenzi pe care nu le poate achita din salariul său. „Nu vrem amenzi pentru primari ca persoană, nu se mai poate, ar trebui să plecăm cu toții și să îi lăsăm pe cei de la centru să se descurce”, a afirmat Stavarache.
„În marea majoritate a cazurilor, datorită necorelărilor legislative, instituția primarului este identificată cu persoana fizică a primarului, ceea ce este o aberație”, a mai spus vicepreședintele AMR Petru Filip, cerând să se știe exact dacă primarul „este struț sau cămilă”.



Recomandări

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, pentru a șasea lună în arest la domiciliu
Primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, pentru a șasea lună în arest la domiciliu

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European
O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Inițiativa primarului Mihăiță Negură de a interzice sălile de jocuri de noroc în Câmpulung Moldovenesc a fost votată în unanimitate în Consiliul Local