Aflat la cea de-a patra ediţie, proiectul Centrului de Performanţă „Şcoala de valori” Fălticeni şi-a încheiat activitatea sâmbătă, 16 mai, după un an de efort şi muncă susţinută.
Așa cum am aflat de la prof. Daniela Ilincăi, coordonator proiect, Centrul de Performanță „Școala de Valori” se adresează elevilor de clasele a III-a și a IV-a care doresc un nivel ridicat de cunoştinţe, capacităţi, competenţe, interese, aptitudini, convingeri, în domeniile limba şi literatura română şi matematică. În acest an au fost înscriși 258 de elevi, dintre care au participat la concursuri 210 elevi. Dintre aceștia, 147 au obținut premii și mențiuni. Acești copii au posibilitatea să-şi pună în valoare capacităţile deosebite, să le perfecţioneze şi să le sporească într-un mediu școlar competitiv, stimulativ, sigur, organizat. Proiectul s-a născut din ambiția unor profesori inimoși, care s-au alăturat dorinței de a identifica acei elevi capabili de performanță la disciplinele matematică și limba română.
„Pentru a demonstra altruismul și dedicarea cadrelor didactice care au răspuns pozitiv unui astfel de demers, am acceptat înscrierea elevilor atât din municipiu, cât și din școlile din zona orașului.
Am pornit la drum însuflețiți de un citat care spune: <Mintea ta strălucește cel mai tare când îi luminezi pe alții; inima ta, când îi încurajezi pe alții; sufletul tău, când îi înalți pe alții; și viața ta, când dai putere altora>”, ne-a spus prof. Daniela Ilincăi.
Gazdă a fost şi în acest an Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza”, care a asigurat condiții deosebite pentru derularea cursurilor în fiecare sâmbătă.
Standarde ridicate de învăţare și dorinţa de autodepăşire
Proiectul și-a propus crearea de noi contexte de învăţare favorabile manifestării spontaneităţii şi iniţiativei elevilor, folosirea de strategii didactice care ajută la declanşarea şi stimularea diverşilor factori ai potenţialului creativ al elevilor, alternarea activităţilor de competiţie cu activităţile de colaborare în cadrul echipei, astfel încât să sporească motivaţia în învăţare, strategiile de raţionament, încrederea în capacitățile proprii, dorința de autodepășire, atitudinea de colaborare și competiție în spirit de fairplay. Tot în cadrul acestui proiect se urmărește competiţia constructivă, cu propriile realizări, cu standarde ridicate de învăţare, cu dorinţa continuă de autodepăşire și găsirea echilibrului optim dintre cooperare şi competiţie, menţinut de cadrul didactic care creează oportunităţi de învăţare axate pe activităţile individuale și de grup, favorizând cooperarea şi întreţinând competiţia constructivă.
Tot de la prof. Daniela Ilincăi am aflat că, cadrele didactice care se implică în derularea acestui proiect cu standarde înalte de calitate „au motivaţia derulării acestor tipuri de activităţi cu elevii, au comunicare eficientă atât pe orizontală, cât şi pe verticală, iar relaţia la nivelul echipei este una de colaborare şi de încredere reciprocă. Toate aceste calități se constituie în premise ale reuşitei, eficienţei şi îmbunătăţirii continue a activităţii. Acest demers doreşte să adune sub un singur ţel nobil, copii, părinți și profesori, care au rupt din rutina activităților din weekend, pentru a prioritiza participarea la activitățile centrului”.
Instituții partenere și profesori voluntari
Instituţiile partenere pentru buna derulare a proiectului sunt: Primăria municipiului Fălticeni, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Asociația de Părinți „Artur Gorovei” Fălticeni și școlile gimnazială „Al. I. Cuza”, „Ion Irimescu”, „Mihail Sadoveanu” și „Ioan Ciurea”, toate din Fălticeni, Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia, Şcoala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia, Școala Gimnazială Hârtop, Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni. Proiectul a fost susținut de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, o contribuție importantă având inspectorul școlar general, prof. Ciprian Anton, și cei doi inspectori școlari general adjuncți, prof. Gabriel Matei și prof. Petru Crăciun.
Alături de echipa județeană de proiect formată din prof. Carmen Suliman – Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni și prof. Gabriela Baba– Şcoala Gimnazială Hârtop au fost profesorii voluntari din proiect: prof. Alexandrina Triși, prof. Dumitrița Clipa, prof. Elena Roman, prof. Daria Prisacariu, prof. Adriana Negre, prof. Oșlobanu Mariana de la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” Fălticeni; prof. Mihaela Gogu, prof. Cornel Gogu de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia, prof. Lăcrămioara Blanariu, prof. Mihaela Grigore de la Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, prof. Otilia Mitrea de la Şcoala Gimnazială Hârtop, prof. Ana Iordachi de la Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni, prof. Manuela Simona Bejenaru, prof. Elena Filip de la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni, prof. Iulia Ivanov de la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni, prof. Mihaela Dulgheru, prof. Maria Zarojanu, prof. Brîndușa Drăniceru de la Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia.
Performanța școlară se construiește prin muncă, seriozitate și susținere
„Trebuie să le mulțumesc că au dăruit copiilor care au fost înscriși în proiect, sâmbetele dedicate familiilor lor, timp de pregătire, materiale, răbdare și mult… interes. Nu știu dacă a meritat sau nu, dar timpul va decide. Mereu aproape de noi sunt doamnele inspector pentru învățământ primar, prof. Dorina Dulceac și prof. Adriana Coțovanu, persoane cu deschidere spre nou, ce ne-au fost și partenere și mentor în acest demers.
Iar dacă am amintit de categoria prieteni, nu pot să trec fără să amintesc sprijinul necondiționat și constant, al celui ce este în fruntea municipiului Fălticeni, om de catedră, omul care înțelege performanțele și ambiția, dar se încăpățânează să le susțină, primarul prof. Gheorghe-Cătălin Coman”, ne-a spus prof. Daniela Ilincăi.
Prezent la eveniment alături Gabriel Matei, inspector şcolar general adjunct, care a transmis mesajul instituției pe care o reprezintă, primarul Gheorghe-Cătălin Coman a vorbit despre sprijinul constant acordat educației și proiectelor dedicate performanței școlare, considerând că investiția în copii și în școală reprezintă cea mai importantă investiție pentru viitorul comunității. Prin implicarea activă în susținerea activităților educaționale și prin colaborarea permanentă cu unitățile de învățământ, administrația locală a contribuit la crearea unor condiții moderne, sigure și eficiente pentru desfășurarea actului didactic în municipiul Fălticeni.
Primarul Gheorghe-Cătălin Coman a vorbit și despre faptul că performanța școlară se construiește prin muncă, seriozitate și susținere. „Copiii merită cele mai bune condiții pentru a învăța și pentru a-și valorifica potențialul, iar datoria noastră este să le fim alături. Vom continua să sprijinim educația, profesorii dedicați și proiectele care aduc plus valoare comunității noastre”, a declarat primarul Gheorghe-Cătălin Coman.
Diplome și premii materiale generoase
La final, toți participanții la proiectul Centrului de Performanţă „Şcoala de valori” Fălticeni au primit diplome, dublate de premii materiale generoase oferite de primarul Cătălin Coman acelor copii care au performant la concursurile care au încheiat activitatea centrului, pe fiecare disciplină.
„Tot ce am prezentat astăzi, parteneri educaționali, colegi dedicați, dorință și implicare, toate sunt dublate de un mare respect pentru meserie și pentru copiii pe care pe care îi întâlnim, chiar dacă nu sunt copiii noștri de la clasă. Am demonstrat că suntem profesioniști și că pentru noi, tot ce contează este să aducem plus valoare meseriei prin copiii dumneavoastră, dar și prin implicarea tuturor celor prezenți.
Le mulțumesc tuturor pentru implicare! Încurajez copiii, indiferent de clasă, să nu se oprească aici, odată cu încheierea proiectului! Să continue, să fie curioși, să descopere lucruri noi, să muncească cu cartea, chiar dacă nu mai au cursuri sâmbăta. Iar când ajung la gimnaziu, să caute activitățile din cadrul centrelor de excelență. Vă asigur de toată admirația mea și vă invit de pe acum, și anul viitor!
Cu adâncă prețuire, pentru că ați fost alături de mine, vă mulțumesc și vă asigur de tot respectul cuvenit”, a concluzionat prof. Daniela Ilincăi.





