Plăceri interzise

Arestat pentru că și-a violat vecina

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri, fiind acuzat că și-a violat vecina.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, marți, în jurul orei 10:00, lucrătorii Secției de Poliție Nr. 1 Bogdănești au fost sesizați de către o femeie din comuna Drăgușeni, Frăsina P., în vârstă de 65 de ani, despre faptul că a fost victima unei infracțiuni de viol.
Fapta s-a petrecut în noaptea de luni spre marți (8/9 august), iar autorul, susținea victima, este chiar un vecin de-al ei, Costel Grădinariu.
Din cercetările poliției a reieșit că suspectul a fost în casa victimei în ziua cu pricina, alături de alte persoane, unde au consumat băuturi alcoolice.
Bărbatul și ceilalți musafiri au plecat, însă după câteva ore, după ce a mai oprit pe la crâșmele din comună, Costel Grădinariu s-a întors la domiciliul vecinei sale.
Cu mințile îmbibate de alcool, suspectul s-a năpustit asupra femeii și i-a cerut să întrețină relații sexuale, iar când femeia l-a refuzat, a lovit-o și a violat-o.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Tânăr trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a intrat în casa fostei prietene și a violat-o

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat