Chef cu scandal

Aparatură audio și de amplificare, de mii de euro, distrusă la petrecerea de Ziua Îndrăgostiților

O petrecere organizată de Ziua Îndrăgostiților la un restaurant de pe raza comunei Șcheia s-a încheiat cu un scandal monstru, după ce unul dintre clienți, cu mințile îmbibate în rachiu și nemulțumit că distracția era pe sfârșite, și-a vărsat nervii pe aparatura DJ-ului, dar și pe unul dintre ajutoarele acestuia.
În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1:14, Poliția comunei Șcheia a fost sesizată prin 112 despre scandalul cu pricina.
La fața locului, polițiștii au aflat că unul dintre clienți l-a lovit pe un tânăr care îl ajuta pe DJ-ul petrecerii, după care a distrus mai multe componente ale aparaturii audio și de amplificare și a spart un geam al unei uși interioare a restaurantului.
Clientul cu pricina era nemulțumit de faptul că DJ-ul dăduse muzica mai încet și se pregătea de plecare, tocmai când îi era lui lumea mai dragă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 4.300 de euro.
Scandalagiul a fost identificat în persoana unui anume Vasile B., în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Suzuki Ride Test la EVYAN Moto Hub Suceava – două zile dedicate motocicletelor, pasiunii și comunității moto

Un individ care a păcălit suceveni cu zeci de mii de euro prin metoda ”accidentul”, depistat și aruncat după gratii

Un bărbat a fost lăsat fără 44.000 de euro după ce a ”uitat” să îi declare la trecerea frontierei

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi