Anchetă la o școală din Arad în cazul unui elev ce a leșinat după ce a fumat o țigară cu droguri

Anchetă a Inspectoratului Județea de Poliție și a Inspectoratului Școlar Arad după ce un elev de la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară a leșinat în curtea școlii după ce ar fi fumat o țigară care conținea un drog, transmite corespondentul MEDIAFAX.Băiatul în vârstă de 15 ani din municipiul Arad, care este elev în clasa a X-a, este fumător de la vârsta de 12 ani, iar luni ar fi primit o țigară de o colegă, care ar fi procurat-o de la un elev mai mare. În pauză, elevul a fumat țigara în curtea școlii și i s-a făcut rău, fiind găsit în stare de inconștiență.La fața locului au fost chemați medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță Arad, care l-au transportat pe elev la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Recomandări

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Elevă transportată la spital după ce a leșinat în timpul probei de limba română, la evaluarea națională

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv

Eleva care a preluat traficul de droguri de la iubitul ei, după arestarea acestuia, nu a putut convinge să fie cercetată în libertate

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști