A treia lună de arest preventiv pentru doi suceveni și un ucrainean care ar fi pus bazele unei puternice rețele de contrabandă

Aproape 40.000 de pachete de țigări de contrabandă, descoperite cu ocazia unor percheziții
Aproape 40.000 de pachete de țigări de contrabandă, descoperite cu ocazia unor percheziții

Tribunalul Suceava a admis propunerea de prelungire a arestului preventiv într-un dosar al procurorilor de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, privind o grupare care s-a manifestat puternic la finele anului trecut pe linie de contrabandă cu țigări.
Emanuel Zaharie, Paul Ionathan Butucel și Vasyl Yacob vor intra în a treia lună de arest preventiv, dacă decizia Tribunalului de vineri, 26 ianuarie, va rămâne definitivă și la Curtea de Apel Suceava.
În același dosar mai sunt încă doi inculpați puși sub acuzare, dar în libertate, sub control judiciar.
Pe 1 decembrie 2023, au avut loc șase percheziții la persoane despre care anchetatorii, respectiv polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și procurori ai Serviciului Teritorial Suceava al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), adunaseră date că începând cu luna noiembrie 2023 au constituit un grup infracțional care se ocupa cu contrabanda cu țigări.
S-a acționat chiar de Ziua Națională pentru că în acea zi a avut loc interceptarea unui transport de țigări. ”Țigaretele ar fi fost transportate cu autovehicule, având locașuri special amenajate, și depozitate în imobile deținute de membrii grupului infracțional, de unde ar fi fost, ulterior, mutate temporar în alte locații, până la comercializarea către clienți din țară. La data de 1 decembrie, bărbații au fost prinși în flagrant delict în timp ce ar fi deținut, în vederea comercializării, țigarete de contrabandă de proveniență ucraineană. În cursul aceleiași zile, au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județul Suceava, fiind descoperite și ridicate 787.280 de țigarete de proveniență extracomunitară, 4 autovehicule folosite în activitatea infracțională, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, au fost descoperite și alte bunuri fără documente de proveniență, ambalate în cutii de carton și recipiente din plastic, purtând mențiuni în limba ucraineană, care au fost predate Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava”, se arată într-un comunicat remis de anchetatori.
Imediat ce au fost prinși, cei trei inculpați amintiți au fost reținuți în arest și apoi arestați preventiv.
Anchetatori aveau așadar date despre acțiuni de contrabandă repetate în timpul scurt.
Ancheta procurorilor de la DIICOT cu privire la acest grup este încă în desfășurare, dosarul nefiind trimis încă în instanță, spre judecare.
Până la o sentință definitivă a judecătorilor, inculpații amintiți se bucură de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși