„Terorist” la 14 ani

A sunat la Poliție și a anunțat că a pus o grenadă în școală

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice au reușit să dea de urma individului care, în urmă cu câteva zile, a anunțat prin , după ce și-a dat o altă identitate, că a pus o grenadă într-o școală generală din Fălticeni, alarma dovedindu-se a fi una falsă. Vasile L., în vârstă de 14 ani, din localitate, au stabilit polițiștii, a sunat de la un telefon public, crezând că, astfel, nu va fi prins de Poliție. În urmă cu două zile, însă, oamenii legii i-au făcut o „surpriză” când i-au bătut la ușă și i-au spus pentru ce-l caută. Vasile L. este și el elev, dar nu la unitatea de învățământ la care a anunțat că a pus grenada, ci la Școala Specială Nr 5 din cartierul sucevean Burdujeni. În fața polițiștilor, Vasile L. a recunoscut că el este cel care a dat telefonul cu pricina, susținând că a făcut acest lucru pentru a se distra pe seama autorităților. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, minorul provine dintr-o familie dezorganizată, părinții având antecedente penale. „În cauză s-a întocmit dosar penal la Legea 535/2004 (legea privind prevenirea și combaterea terorismului), declinându-se competența la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava”, se precizează într-un comunicat al Poliției.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat