La control

A prezentat permisul unei rude, pentru a scăpa de dosar penal

Un tânăr prins la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere a încercat să-i ducă de nas pe polițiști, prezentând permisul unei rude și dându-și datele de identitate ale acesteia.
Din nefericire pentru el, polițiștii și-au dat seama de escrocherie și i-au făcut dosar penal tânărului cu pricina, precum și rudei care i-a „împrumutat” permisul de conducere.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2:00, polițiștii au oprit pe raza municipiului Rădăuți un autoturism înmatriculat în Italia, ce se deplasa dinspre centrul localității spre strada Bogdan Vodă.
Tânărul de la volan a declarat că se numește Petrică Semeniuc, că are 22 de ani și este din comuna Iaslovăț, prezentând un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene la data de 14.12.2007.
Întrucât mirosea a alcool, tânărul a fost pus să sufle în alcooltest, aparatul polițiștilor indicând o alcoolemie de 0,66 la mie în aerul expirat.
Șoferul a fost chemat în jurul orei 14:00 la sediul Poliției Rădăuți și întrucât a declarat că nu are carte de identitate asupra sa a fost verificat în evidențele oamenilor legii.
Polițiștii au observat că tânărul din fața lor nu seamănă deloc cu Petrică Semeniuc și așa și-au dat seama că au fost mințiți.
Tânărul din fața lor, au stabilit ulterior, era Tudorel Botoșan, în vârstă de 21 de ani, din comuna Iaslovăț, rudă cu Petrică Semeniuc.
Poliția a întocmit dosare penale atât pe numele lui Tudorel Botoșan, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și fals privind identitatea, cât și pe numele lui Petrică Semeniuc, care va da cu subsemnatul pentru încredințarea unui înscris care servește pentru legitimare sau identificare spre a fi folosit fără drept.

Recomandări

Tânăr trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a intrat în casa fostei prietene și a violat-o

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici