Adolescent problemă

A furat banii părinților și și-a luat mașină



Un minor în vârstă de 15 ani, din orașul Frasin, a furat de acasă banii părinților săi și și-a cumpărat o mașină, fiind adus înapoi la domiciliu chiar de către vechiul proprietar al autoturismului.
Toată povestea s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, în căutarea adolescentului dispărut fiind implicată și Poliția.
În urmă cu două zile, în jurul orei 18:00, Maria U. a sunat la «112» și a reclamat dispariția fiului ei, M.U., care a fugit de acasă cu tot cu economiile părinților săi. Apelul a fost redirecționat către Poliția Frasin, polițiștii din localitate demarând imediat cercetările. Oamenii legii aveau să afle că în acea zi, în jurul orei 11:00, minorul le-a spus părinților că pleacă la bunicii săi, din satul Bucșoaia, însă nu a trecut pe la aceștia. Din casă, puștanul furase nu mai puțin de 1700 de lei, iar cea mai probabilă variantă era că acesta a fugit de la domiciliu.
La o oră și jumătate după reclamația de dispariție făcută la Poliție, mama adolescentului fugar a sunat din nou, de data aceasta anunțând că odrasla i s-a întors acasă. Maria U. le-a spus polițiștilor că fiul ei s-a întors cu o mașină pe care o cumpărase cu banii furați.
Audiat de polițiști, minorul a povestit că a plecat de acasă în comuna Berchișești, însoțit de un prieten, de unde a cumpărat un hârb de Dacie, fiind adus acasă, întrucât el nu avea permis, chiar de cel de la cumpărase autoturismul.
Atât minorul, mama acestuia, precum și proprietarul Daciei cu pricina, au fost chemați la Poliție, pentru clarificarea situației.



Recomandări

Un sucevean care trebuia să ajungă la pușcărie a sărit pe geam și a fugit în pădure, cu polițiștii după el

Un sucevean care trebuia să ajungă la pușcărie a sărit pe geam și a fugit în pădure, cu polițiștii după el
Un sucevean care trebuia să ajungă la pușcărie a sărit pe geam și a fugit în pădure, cu polițiștii după el

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar