Nebunie

A ajuns în arest după ce a dat foc locuinței mamei sale



A ajuns în arest după ce a dat foc locuinței mamei sale
A ajuns în arest după ce a dat foc locuinței mamei sale

Un individ din Drăgușeni a ajuns în arest, pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere, după ce polițiștii au stabilit că a provocat în mod intenționat un incendiu la locuința mamei sale.
Incendiul a fost provocat pe 28 iunie.
În acea zi, locuința a ars cu toate bunurile din interior (mobilier, textile, electrocasnice etc).
S-a stabilit ulterior că focul a fost pus intenționat, într-un moment de nebunie, de fiul proprietarei.
În continuarea anchetei, luni, 7 iulie, Cezar Epure, din Drăgușeni, a fost ridicat de la domiciliu și dus sub escortă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Pompierii au reușit să salveze doar adăpostul de animale și o altă anexă din aceeași gospodărie.



Recomandări

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă
Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă