66 de fapte de viol sau agresiuni sexuale, cercetate de polițiștii suceveni. 16 au fost comise în familie

Comisarul-șef Ionuț Epureanu
Comisarul-șef Ionuț Epureanu

Polițiștii și procurorii suceveni au în cercetare un număr mare de dosare privind infracțiuni la viața sexuală, creșterea numărului de dosare înregistrându-se și pentru că de ceva vreme Codul Penal pedepsește toate formele de agresiune sexuală, nu doar violurile.
În anul 2024, la nivelul județului Suceava au fost sesizate 34 de fapte de viol (cu 6 mai puține decât în anul 2023), dintre care zece în mediul urban și 24 în mediul rural. De asemenea, în plus, au fost înregistrate și 28 de fapte de agresiune sexuală dar și 4 fapte de corupere sexuală a minorilor.
Poate și mai îngrijorător este faptul că 16 fapte privind infracțiuni la viața sexuală au fost comise în familie, tocmai în mediul în care membrii familiei ar trebui să se simtă cel mai mult în siguranță.
Pe acest fond, polițiștii suceveni transmit că vor trata extrem de serios și în 2025 reclamațiile de acest gen.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat:
„În anul 2025, Poliția Română implementează la nivel național Programul privind prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală, constatându-se necesitatea intensificării eforturilor de conștientizare și sensibilizare publică cu privire la consecințele agresiunilor de natură sexuală, precum și la cadrul legislativ și protecția de care pot beneficia victimele. Violența sexuală constituie un eveniment extrem de traumatizant, indiferent că este vorba de un incident unic sau de incidente repetate pe o perioadă mai lungă de timp. Consecințele violenței sexuale pot varia în funcție de vârsta, personalitatea, natura incidentului și a relației în care se află victima cu agresorul. Persoanele care au trecut prin experiențe de violență sexuală se confruntă cu consecințe extrem de grave care le afectează pe termen lung funcționarea fizică, emoțională, comportamentală, cognitivă”.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Număr mare de morți în accidente, în acest an, în ciuda măsurilor polițiștilor, care au umplut arestul de autori de infracțiuni rutiere

Pedepse definitive, pe măsura faptelor, pentru doi bărbați și o femeie care au participat la un viol în grup

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina