Concurs județean

400 de elevi au participat la cea de-a IV-a ediție a Proiectului „Călători în lumea lui Creangă”

Concursul Județean „Călători în lumea lui Creangă”

Aproximativ 400 de elevi din județ au reconstituit preț de câteva ore lumea satului humuleștean, aducând pe scena din incinta Shopping City Suceava scene inspirate din universul marelui povestitor Ion Creangă, dansuri, hore, momente folclorice, poezii și șezători.
Cea de-a IV-a ediție a Proiectului „Călători în lumea lui Creangă” a pus în lumină elevi talentați care l-au evocat pe cel ce a fost și va rămâne pentru eternitate cel mai iubit și mai cunoscut povestitor român.
Coordonatoarea proiectului, prof. Daniela Pasăre, de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, a menționat că proiectul se adresează copiilor din ciclul primar și gimnazial și constă într-un concurs județean în cadrul căruia s-au înscris elevi de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava, „Grigore Ghica Voievod” din Ițcani, Nr. 1 Suceava, „Aurelian Stanciu” Salcea, Nr. 10 Suceava, școlile din Adâncata, Stroiești, Moara, Ipotești, Văratec.
„Cadrele didactice s-au pregătit minuțios. Proiectul vizează lumea satului moldovenesc și poveștile lui Creangă. Elevii au venit cu scenete, jocuri populare, dansuri. Neîntrecutul povestitor a prețuit mult comorile folclorice și a nutrit o dragoste caldă și plină de înțelegere pentru copii. Animat de aceste sentimente, a creat un valoros și bogat tezaur de povești care au fermecat copilăria a zeci de generații și vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind poveștile lui Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viața satului – oameni buni și răi, harnici și leneși, cinstiți și necinstiți, optimiști, veseli, glumeți”, a mai menționat prof. Daniela Pasăre. Aceasta a mai precizat că pe lângă spectacolul concurs, proiectul inițiat mai presupune și o expoziție de colaje, mărțișoare, desene și felicitări expuse la sediul Inspectoratului Școlar Suceava.
Sponsori ai proiectului au fost Shopping City Suceava, Alexandria Librării și Florăria Lora Garden.
Momente variate
Gospodine și gospodari, țărăncuțe și fii ai satului îmbrăcați în costume populare și-au dat întâlnire la spectacolul de marți, 1 Martie, de la Shopping City Suceava.
Programul a debutat cu o sârbă interpretată la nai de eleva Denisa Anechitei, urmată de un colaj de versuri inspirat din poveștile lui Creangă.
„La cireșe”, „Soacra cu trei nurori”, „Pupăza din tei” etc. au pus în valoarea talentul actoricesc al elevilor și spontaneitatea, iar suitele de dansuri populare, horele și momentele folclorice au adus bună dispoziție printre spectatori.
Organizatorii spectacolului au precizat că prin activitățile propuse, elevii au evidențiat specificitatea unor opere literare ale autorului, Creangă reușind să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleași culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând vorbirea omului simplu și ridicând-o la un nivel neegalat până astăzi.

Recomandări

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

30 de elevi au participat la Școala de vară „Educația Media”, organizată la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Primăria Vatra Moldoviței finalizează un proiect prin care școala din Paltinu, veche de aproape un secol, va fi redeschisă, complet modernizată, la începutul noului an școlar