Afaceri necurate

14 suceveni, trimiși în judecată pentru țepe de peste 100.000 de euro la bănci

Nu mai puțin de 14 suceveni vor fi trimiși în judecată, fiind acuzați că au dat țepe la mai multe bănci din Bacău, luând credite cu documente falsificate și golind conturile mai multor clienți, cu complicitatea unui funcționar de bancă.
În cursul zilei de ieri, un procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) –Serviciul Teritorial Bacău, structură care a coordonat întreaga anchetă, a venit la Suceava și le-a prezentat materialul de urmărire penală unora dintre învinuiții care urmează a fi dați pe mâna judecătorilor.
În luna noiembrie a anului trecut, nu mai puțin de 15 suceveni au fost luați de polițiști din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate și duși la Bacău, după ce pe numele lor au fost emise mandate de aducere.
Șapte dintre învinuiți și-au petrecut noaptea în arestul poliției băcăuane, iar a doua zi, cinci dintre ei au primit mandate de arestare.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, cei șapte suceveni duși la arestare pe 12 noiembrie 2010 sunt Ovidiu Stelian Năstase (38 de ani), Ioana Roxana Năstase (25 de ani), Cezar Romus Negriuc (30 de ani), Adrian Pîslaru (27 de ani), Gheorghiță Pîțîliga (25 de ani), Mihai Ilie (41 de ani), Sorin Lupu (30 de ani). Doar ultimii doi s-au întors la Suceava, primind la acea vreme interdicția de a părăsi țara.
Potrivit unui comunicat al DIICOT Bacău, în cursul anului 2010, gruparea sucevenilor a recrutat un funcționar bancar, cu sprijinul căruia s-au obținut informații confidențiale despre conturile unor clienți.
„Aceste conturi au fost fraudate prin obținerea unor noi digi-pass-uri aferente conturilor titularilor, folosind în acest scop documente de identitate falsificate”, declara la vremea respectivă șeful DIICOT Bacău, procurorul Mihaela Munteanu, precizând că prejudiciul constatat atunci, numai prin această metodă, era de peste 100.000 euro.
Aceeași grupare, susțin anchetatorii, a racolat mai multe persoane din medii defavorizate, pe numele cărora a întocmit documente fictive, cu care erau obținute ulterior credite de consum și nevoi personale.
„Până în prezent s-au obținut probe privind contractarea a unui număr de 14 credite de acest gen”, a precizat Mihaela Munteanu.
Totodată, ne-a transmis procurorul-șef al DIICOT Bacău, sucevenii se foloseau de documentele falsificate pentru a obține și contracte de telefonie mobilă prin care achiziționau aparate telefonice scumpe, de ultimă generație, bunuri care, ulterior, erau împărțite între membrii grupării.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Peste 50 de sportivi suceveni cu rezultate deosebite la competiții naționale de înot și handbal vor fi premiați la inițiativa lui Gheorghe Șoldan

Sucevenii au la dispoziție investiții avantajoase în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor