12 august

„Școala din Stroiești”
„Școala din Stroiești”

„Școala din Stroiești”
Despre școala din Stroiești aflăm că în anul trecut a fost cercetată de mai mulți de 260 de școlari. Școala a avut numai doi învățători, venindu-se deci pentru un învățător mai mult de 130 de elevi. Cu un număr atât de mare de elevi nu se poate ca instrucția să dea succese mulțămitoare numai cu doi învățători puși într-un fel de robie egipteană, lăsându-i pe capul unuia câte 130 de elevi”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul III, nr. 60, Cernăuți, August 1893.
„Vorbe sforăitoare”
Propaganda politică de la sate, numai pe ici pe colo, se mai face cu vorbe sforăitoare și demagogie deșănțată. Politicienii demni și conștienți își organizează partizanii la înțelegerea problemelor vitale ale neamului și mai ales la deprinderea simțului demnității și moralității civice. Hotărâți, naționaliștii înlocuiesc complet vorba – oricât de mângâietoare ar fi ea – prin aspre tabere de muncă. Așa s’au putut înălța și sfinți opere neisprăvite sau mult dorite de săteni; o troiță la Bosanci, un mormânt al eroilor la Luizii Humorului, o casă pentru invalizi la Băișești și o biserică la Gura Solcii”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 32, August 1936.

Recomandări

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER

Rezultate bune pentru elevii școlii din Iaslovăț, la Olimpiada de Biologie pentru Gimnaziu „George Emil Palade”