Anchetă poliție

Victima unei tentative de omor, găsită inconștientă într-un șanț pe marginea drumului



Un tânăr în vârstă de 32 de ani a fost găsit, duminică dimineață, în stare de inconștiență, într-un șanț de pe marginea drumului, de pe raza satului Măriței, comuna Dărmănești, existând indicii că a fost victima unei tentative de omor.
În jurul orei 9.30, o persoană a sunat la 112 și a anunțat faptul că tânărul cu pricina, Constantin Cosmiuc, e căzut în șanț, în stare de comă, și prezintă numeroase leziuni.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, iar medicii au stabilit că viața i-a fost pusă în pericol.
Din primele informații, se pare că victima a avut un conflict într-un bar din Măriței cu trei consăteni de-ai săi.
Doi dintre aceștia l-au urmărit în drum spre casă și l-au bătut cu sălbăticie, lăsându-l lat într-o baltă de sânge.
Cercetările au fost preluate de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist.



Recomandări

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază