INTENȚII

Universitatea Suceava vrea să se extindă pe verticală

În condițiile în care numărul studenților de la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava aproape că s-a dublat în ultimii patru ani, se resimte tot mai acut lipsa unor spații de desfășurare a activităților educaționale, dar și a spațiilor de cazare.
Din această cauză, pe lângă solicitările de realizare a unui nou campus universitar, pe dealul Tătărași, conducerea Universității sucevene a adresat municipalității sucevene eliberarea unui certificat de urbanism pentru mansardarea și supraetajarea mai multor corpuri de clădire, dar și pentru extinderea și modernizarea altora.
Astfel, conform cererii depuse la Primăria Suceava de rectorul Universității, Adrian Graur, se intenționează mansardarea corpului H și a corpului C, extinderea și etajarea sălii de sport, reconstruirea și refuncționalizarea podului căminului 2, supraetajarea corpului F, extinderea și modernizarea cantinei, precum și refacerea terenului de sport.
În același timp, se solicită acordul de modificare, extindere și reparare a căilor de comunicații, precum și stabilirea unor servituți de trecere pe terenul aflat în domeniul public al Primăriei.
Suprafața terenului pentru care se solicită certificatul de urbanism este de 46.389 de metri pătrați.
Viceprimarul Angela Zarojanu a declarat ieri că pentru a fi dat curs solicitării Universității, este necesară întocmirea unui plan urbanistic de detaliu pentru zona respectivă, care va fi apoi supus aprobării Consiliului Local.

Recomandări

Universitatea din Suceava acordă titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. Marco Valeri (Universitatea „Niccolò Cusano”, Roma)

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare