Accident pe DN 17

Un stâlp la pământ, iar gardul și poarta unei case, distruse, în urma exploziei unui pneu la o mașină



O autoutilitară căreia i-a explodat pneul dreapta față în timp ce rula pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, a doborât la pământ un stâlp de electricitate și a distrus gardul și poarta unei case, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Accidentul s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 6:30, iar la volanul mașinii scăpate de sub control se afla Karoli B., în vârstă de 40 de ani, din comuna Lechința, județul Bistrița-Năsăud.
„Șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit parapeții de protecție din partea dreaptă a drumului, fiind proiectat în gardul împrejmuitor și în poarta locuinței unui cetățean, pe care le-a distrus. Ulterior, autoutilitara a lovit stâlpul de susținere a rețelei electrice E.ON, pe care l-a distrus, rupându-se totodată și cablurile de branșare la energia electrică”, se precizează într-un comunicat al poliției.
Pe lângă șofer, în mașină se afla și un minor în vârstă de 16 ani, din aceeași localitate din Bistrița-Năsăud, adolescent care a fost rănit ușor.



Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital
Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital