Trist!

Un biciclist care s-a dezechilibrat, o nouă victimă pe lista deceselor stupide în accidente



Un biciclist care s-a dezechilibrat, o nouă victimă pe lista deceselor stupide în accidente
Un biciclist care s-a dezechilibrat, o nouă victimă pe lista deceselor stupide în accidente

În județul Suceava se înregistrează din nou, de câteva săptămâni, o frecvență ridicată a accidentelor mortale. Sunt, de multe ori, accidente stupide, în care au căzut victimă bicicliști sau mopediști care au comis erori grave în trafic. Un ultim exemplu de acest gen este accidentul mortal care a avut loc luni noapte, la Dolheștii Mici.
În jurul orei 22.30, Dumitru P., pieton, se deplasa pe lângă bicicletă, pe DJ208, în Dolheștii Mici din comuna Dolhești, din direcția Preutești către Dolhești, pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.
Din cercetările polițiștilor și datele de până acum rezultă că bărbatul a încercat să se urce pe bicicletă, s-a dezechilibrat, moment în care a intrat brusc pe carosabil și a fost acroșat cu partea laterală dreapta de un autoturism Audi, condus de Denis F., șofer care se deplasa în aceeași direcție de mers și care nu ar fi avut cum să anticipeze ieșirea biciclistului în fața sa.
Din păcate, bărbatul lovit de mașină a decedat în urma impactului. Conducătorul autoturismului marca Audi a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind alcoolemie 0.
În cazul bărbatului mort, alcoolemia va fi estimată în urma efectuării necropsiei.
Polițiștii continuă ancheta în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.



Recomandări

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat