Contrabandă cu țigări

Trei suceveni implicați într-o rețea care a păgubit statul cu aproape 450.000 de euro

Trei suceveni sunt cercetați de structurile de combatere a crimei organizate, fiind acuzați că fac parte dintr-o rețea de contrabandă cu țigări aduse din Ucraina, grupare care, susțin oamenii legii, a prejudiciat statul cu aproape 450.000 de euro.
Potrivit șefului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Serviciul Teritorial Suceava, Marius Cazac, grosul rețelei era format din indivizi din județul Botoșani, însă cu subsemnatul în fața procurorilor au dat și trei suceveni, Sorin Chițan și Costică Leonte, din Siret, precum și Constantin Cristofor Rață, din municipiul Suceava.
Aceștia achiziționau țigările de la contrabandiști și le comercializau la rândul lor pe raza județului Suceava.
Potrivit procurorului șef Marius Cazac, scopul grupului infracțional l-a constituit săvârșirea de infracțiuni de contrabandă cu țigări de proveniență ucraineană, modul de operare implicând trecerea frauduloasă a frontierei noastre de stat dinspre Ucraina, în zona comunelor Dersca, Hilișeu-Horia și Pomîrla, toate din județul Botoșani.
„În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, în perioada aprilie 2007 – iunie 2008, membri grupării au introdus ilegal în România peste 460.000 de pachete de țigări de proveniență ucraineană – mărcile Saint George, Ronson și More, cauzând bugetului de stat, prin neplata taxelor vamale și accizelor, un prejudiciu estimat la 450.000 de euro”, a precizat Cazac.
Ieri, 10 dintre cei 26 de indivizi aduși în fața anchetatorilor acestui dosar au fost arestați preventiv pentru inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Colete cu țigări în valoare de peste 150.000 de lei, abandonate de contrabandiștii interceptați de polițiștii de frontieră