Tragedie în familia unui antrenor sucevean, după un accident rutier în drum spre mare

Dupa impact, masina a luat foc. foto: Ziarul de Vrancea
Dupa impact, masina a luat foc. foto: Ziarul de Vrancea

Update:
Polițiștii vrânceni spun că singura explicație a producerii accidentului este că șoferul ar fi adormit la volan. Asta deși porțiunea de drum pe care a avut loc accidentul este prevăzută cu benzi rezonatoare.
Mașina familiei Lup, un Opel Corsa, a intrat extrem de violent într-un cap de pod și a luat foc, arzând în totalitate. Marius Lup a reușit să iasă din mașină și i-a scos și pe membri familiei sale. Ulterior s-a constatat și că acesta are o leziune internă gravă, fiind internat în secția ATI a Spitalului din Vrancea.
Un groaznic accident rutier a avut loc în noaptea de luni spre marți în localitatea Golești, în județul Vrancea, mașina în care se aflau cinci oameni, tată, mamă și cei trei copii, membri unei familii din Suceava, lovindu-se violent de un cap de pod și luând foc. La volanul mașinii se afla Marius Lup, profesor și antrenor la Liceul Sportiv și antrenor de fotbal cu portarii, care s-a aflat în multe perioade și pe banca tehnică a Forestei Suceava. Din păcate, în urma impactului, unul dintre copiii familiei, un băiat de 4 ani, a murit. Conform Ziarului de Vrancea, băiatul de 4 ani ajuns la spital în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat de medici. Ceilalți membri ai familiei, tatăl de 41 de ani, mama de 40 de ani și două fetițe de șapte și 15 ani sunt internați la terapie intensivă. Singurul rănit mai ușor este Marius Lup.

Recomandări

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată

Sprijin pentru familia tânărului Costy, mort în accident la Moldovița, din partea administratorului Mocăniței „Huțulca”

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița