Teodorovici: Țintim atragerea a 2,8 miliarde de euro în 2014. Avem bani pentru cofinanțare

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, marți, la Bruxelles, că în 2014 România își propunere atragerea a 2,8 miliarde de euro din fondurile structurale, informează Mediafax.Întrebat, după o întrevedere cu comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, ce țintă își propune pentru anul acesta în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, Teodorovici a precizat că și-a fixat atragerea a „2,8 miliarde de euro pentru a evita pierderea vreunui euro”. „Desigur ne dorim cât mai mult pentru a lăsa cât mai puțin pe ultimul an din cadrul financiar (2007-2013 – n.r.)”, a mai spus Teodorovici.Referitor la confinanțare, ministrul a dat asigurări că nu vor fi probleme.”Anul trecut am împrumutat din Trezorerie peste 9 miliarde de lei. Cu siguranță anul acesta la fel vom face, nu va fi nicio lipsă de cofinanțare”, a precizat Eugen Teodorovici, adăugând că România are și un buffer cu FMI în valoare de 4 miliarde de lei „în cazul în care banii nu se întorc la timp de la Comisie”. Totodată, ministrul a susținut că Bucureștiul are bani și pentru a lansa proiecte pentru următorul cadru financiar. La sfârșitul anului 2013, rata de absorbție curentă a fondurilor structurale și de coeziune ajuns la 33,47%.Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întâlnit marți, la Bruxelles, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională. Cei doi oficiali au discutat despre pregătirile pentru perioada de programare 2014-2020, dar și despre măsurile necesare pentru accelerarea absorbției în actualul exercițiu financiar multianual 2007-2013, pentru care România poate solicita decontarea cheltuielilor efectuate până la data de 31 decembrie 2015.

Recomandări

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu