Anchetă poliție

Tânăr găsit căzut pe stradă, după ce a fost bătut de patru indivizi

Un tânăr din Cacica a fost găsit joi seară căzut pe un drum din apropierea salinei din localitate, inițial polițiștii crezând că este victima unui accident de circulație, ulterior însă stabilindu-se că tânărul a fost bătut de mai mulți indivizi.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Eduard T., în vârstă de 35 de ani, a fost găsit pe stradă în urma unui apel primit prin 112, joi seară, în jurul orei 20:00.
Tânărul avea mai multe leziuni la nivelul capului și a fost transportat de urgență la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio facial, plăgi la nivelul buzei superioare, hematom temporal stâng, contuzie toracică”. După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, medicii l-au trimis la domiciliu, considerând că nu se impune internarea.
Victima a povestit că în acea seară, în jurul orei 19.50, mergea spre casă cu căruța, când, pe drumul comunal 17 Cacica, a fost ajuns din urmă de un autoturism din care au coborât patru tineri care, fără motiv, l-au agresat, lovindu-l în zona feței, după care au dispărut de la fața locului.
„Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, urmând ca în funcție de rezultatul examinării medico legale a victimei să fie efectuată încadrarea juridică a faptei și să se dispună măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.

Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, într-un accident produs la Moldovița

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști
Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști