Un tânăr de 19 ani și o fată de 17 ani au ajuns la spital, sâmbătă dimineață, în urma unui accident rutier produs la Frasin, cei doi aflându-se într-un autoturism BMW care a fost implicat într-o coliziune cu o autoutilitară.
Accidentul produs sâmbătă dimineață, înainte de ora 9.00, a dus la blocarea traficului pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal.
Cei doi tineri au fost preluați de echipajele medicale conștienți și cooperanți, dar cu diferite traumatisme.
Polițiștii au constatat în scurt timp, la spital, că tânărul de 19 ani, din Frasin, cel care a condus BMW-ul avariat serios în urma accidentului, era băut.
Aparatul etilotest a indicat concentrația de 0.55 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, care se încadrează la infracțiune. Probele de sânge vor lămuri mai exact concentrația de alcool.
Cu privire la producea accidentului, din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat că șoferul autoutilitarei Iveco, în vârstă de 32 de ani, din Moldovița, ar fi efectuat un viraj la stânga, fără a se asigura suficient, în condițiile în care tânărul beat la volanul BMW-ului era deja în depășire. A urmat impactul destul de violent, în urma căruia autoutilitara a ajuns în parapet, iar BMW-ul a fost avariat serios.
Polițiștii continuă cercetările cu privire la două infracțiuni, respectiv vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului.









