Conducerea Facultății de Economie, Administrație și Afaceri (FEAA), din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), invită studenții economişti să participe la evenimentul anual „Zilele Porților Deschise”, organizat de Banca Națională a României (BNR) – Agenția Suceava. Întâlnirea din acest an este prilejuită de împlinirea a 146 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României.
Așa cum i-a obișnuit, vizita la BNR le oferă studenților economişti oportunitatea de a explora sediul istoric al Băncii Centrale – Agenţia Suceava și de a înțelege rolul fundamental pe care instituția îl joacă în stabilitatea financiară a României.
Evenimentul are loc în cursul zilelor de 23 și 24 aprilie 2026 şi include sesiuni de informare ale studenţilor cu privire la istoria structurilor teritoriale ale BNR, rolul acestora în arhitectura organizațională a băncii centrale, precum şi funcțiile unei bănci centrale în context european.
Întâlnirea le va oferi studenților posibilitatea de a afla şi informaţii prețioase despre istoria monedei naționale, istoria bancnotelor româneşti, personalitatea întemeietorului BNR, Eugeniu Carada, sau istoria tezaurului BNR evacuat la Moscova în anii Primului Război Mondial. Studenţii vor avea oportunitatea de a vizita şi o expoziţie care vizează “Istoria Bancnotei de 20 lei”, fiind expuse succesiv informaţii care privesc primele bilete ipotecare din 1877 şi până la emisiunea din anul 1952. Bancnota de 20 de lei, emisă în anul 2021, reprezintă punctul central al acestei expoziţii, fiind prezentată publicului participant într-un panou luminos alături de care sunt expuse matriţele şi proiectele bancnotelor de 20 de lei emise de-a lungul timpului.
Evenimentul va fi completat şi de activităţi pe teme financiar-bancare adresate studenţilor, reunite sub tematica “Banca centrală şi băncile comerciale”, susţinute de către specialişti din cadrul BNR – Agenția Suceava.
„Inițiativa se înscrie în linia parteneriatului strategic de educație financiară dintre BNR şi FEAA şi are ca scop facilitarea accesului viitorilor economiști la mecanismele practice ale sistemului bancar central. Pentru studenții noștri, contactul direct cu experții şi reprezentanţii BNR reprezintă o extensie valoroasă a cursurilor teoretice şi a aplicaţiilor practice pe care noi le desfăşurăm în campus. Consider că este esențial ca viitorii specialiști în finanțe şi în economie, în general, să înțeleagă nu doar rolul cifrelor, ci și al instituțiilor care guvernează echilibrul economic”, ne-a declarat prof. univ. dr. Carmen Nastase, decan al FEAA.
Participarea la acest eveniment arată, încă o dată, angajamentul FEAA de a le oferi studenților săi o educație conectată la realitățile pieței financiare, sprijinind dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților săi prin activități practice de înaltă ținută.
Informații detaliate privind calendarul vizitelor și criteriile de participare pot fi obținute de la coordonatorul activității, prof. univ. dr. Carmen Nastase, decan, Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri, la adresa de e-mail: carmen.nastase@usm.ro, sau la Secretariat Decanat, Corp H, Sala H 101.






