După cinci ani

Statuia voievodului Petru I Mușat a revenit în centrul Sucevei

Statuia domnitorului moldovean a revenit în Centru după o absență de aproape 5 ani
Statuia domnitorului moldovean a revenit în Centru după o absență de aproape 5 ani

Statuia domnitorului moldovean Petru I Mușat (1375-1391), de numele căruia este legată atestarea documentară a Sucevei și a Cetății de Scaun,a revenit de ieri în zona centrală a municipiului reședință de județ.
Domnitorul moldovean, reprezentat printr-o statuie de bronz făcută de sculptorul Paul Vasilescu, a fost „exilat” la câțiva metri de cimitirul Pacea, în curtea laboratorului de restaurare al Muzeului Bucovinei, încă din februarie 2011, odată cu începerea lucrărilor de modernizare a zonei centrale și de realizare a primei parcări subterane din Suceava.
„Astăzi a fost reamplasată statuia domnitorului Petru Mușat, iată că în final s-a realizat acest lucru. Locul cel mai nimerit pentru Petru I Mușat, întemeietorul Sucevei, la 1388, este aici, la km 0 al municipiului, al județului. Este un gest de respect pentru cel care a fondat orașul nostru și merită din plin acest lucru. Urmează ca în perioada următoare să se finalizeze în totalitate lucrările”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a verificat în teren lucrările de amplasare a statuii pe soclul ridicat în laterala sediului Consiliului Județean.
Lucrarea de reamplasare a statuii lui Petru Mușat este executată de firma General Construct, care a preluat-o la cea de-a treia licitație organizată de Primăria Suceava în acest scop, după ce la primele două licitații nu s-a prezentat nici o firmă, fondul alocat de municipalitate fiind considerat insuficient. Valoarea investiției este de 58.254,10 lei, cuprinzând nu doar mutarea efectivă a statuii, ci și amenajarea unui scuar, placat cu granit, pe o suprafață de 123 de metri pătrați.
Statuia voievodului moldav Petru Mușat își reia rolul de simbol al orașului, după aproape cinci ani în care readucerea sa în Centru a fost adeseori motiv de dispute politice în Consiliul Local Suceava și nu numai.
Monumentul, care a fost dezvelit în anul 1976, elogiază personalitatea voievodului care a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava și din vremea căruia datează primul document de atestare a Cetății de Scaun a Moldovei (10 februarie 1388), precum și a orașului Suceava (18 august 1388).

Lungu: „Locul cel mai nimerit pentru Petru I Mușat, întemeietorul Sucevei, este aici, la km 0 al municipiului, al județului”
Lungu: „Locul cel mai nimerit pentru Petru I Mușat, întemeietorul Sucevei, este aici, la km 0 al municipiului, al județului”
Statuia domnitorului moldovean a revenit în Centru după o absență de aproape 5 ani
Statuia domnitorului moldovean a revenit în Centru după o absență de aproape 5 ani

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare