Spre un sezon de neuitat

Primul foc de artificii al acestui nou sezon, cu o etapă șchioapă de debut, a fost victoria lui Dinamo pe terenul campioanei în exercițiu. Nu neapărat victoria în sine, cât maniera care a atras după sine și diferența de scor. Astra are scuza unui obiectiv prea important ca să acorde vreo atenție deosebită acestui meci de deschidere, dar parcă prea s-a făcut de râs. E drept, și Dinamo a arătat neașteptat de bine, trupa lui Andone etalând un joc efervescent, care poate crea iluzii pentru suporteri. Căci, în afară de titulari, vitrina e cam goală, nu știu dacă sunt două-trei posturi cu dubluri de valoare apropiată. S-a mai pierdut și o piesă grea față de sezonul trecut, fundașul central Puljic, partea bună pentru dinamoviști fiind că acesta n-a ajuns la Steaua, mai ales că echipa lui Reghecampf a rămas și ea descoperită pe postul respectiv, după plecarea căpitanului Varela în Grecia. Interesant, și Astra s-a fragilizat în aceeași zonă, Găman fiind și el unul dintre polii puterii în sezonul trecut. În afară de Chipciu, pentru care s-a plătit preț de atacant, iată cine au fost cei care s-au aranjat cel mai bine din Liga 1, fundașii centrali! Apropo de Chipciu și de trecerea lui la Anderlecht, acesta pare trenul perfect pentru cariera sa, să sperăm că nu-l va rata și va renaște la clubul belgian. La 27 de ani, dacă va confirma, va fi un câștig și pentru echipa națională, în schimb un eșec, o neadaptare l-ar trimite peste un an sau doi în campionate din Est, acolo unde câștigul va fi doar pentru sine. A deranjat, poate, portretul frust pe care i l-a făcut Alin Stoica, “nu e fotbalist de creație, ci jucător de bandă, vede poarta”. Mi se pare chiar la obiect această caracterizare, dar nu știu ce l-a făcut pe Stoica să-i dea o nuanță de avertizare pentru cei de la fostul său club, de parcă aceștia n-ar fi știut pe ce dau banii!
Despre meciurile de vineri și sâmbătă pot spune că n-au fost prea încurajatoare pentru ceea ce va urma în sezonul 2016-2017. Viitorul lui Hagi rămâne o furnică, harnică, dar tot furnică, măcar să-l revigoreze pe Gabi Iancu, la derby-ul oltenesc singura fază de fotbal a fost în ultimele secunde, în timp ce Gazul deja a semnat retrogradarea celor de la ASA, care are 6 puncte penalizare și nicio perspectivă.

Recomandări

„Ferestre” către lumi imaginare, compoziții pline de energie, de culoare, realizate de Harry Meyer și expuse la Muzeul de Istorie

Încă o filă în istoria celor peste 12.000 de absolvenți ai Colegiului Militar. Festivitatea de absolvire a Promoției 2022-2026 „Constantin Brâncuși – 150”