Spitalul de Urgență Suceava a împlinit 50 de ani

Clădirea ”nouă” a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a împlinit 50 de ani de la tăierea panglicii inaugurale. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mihai Ardeleanu, a evocat momentul inaugurării, din data de 1 noiembrie 1966, petrecut în prezența conducerii județului și a spitalului de atunci. Din anii de început ai unității medicale, dr. Ardeleanu a amintit relatările unuia dintre medicii care au lucrat atunci, conform cărora în spital se intra doar cu papuci de unică folosință și vizitatorii intrau în saloanele rudelor internate doar cu halat. ”Dacă bolnavii primeau un telefon, li se aducea telefonul în salon, unde existau prize la fiecare pat, existau difuzoare în secții, unde se transmiteau lucruri legate de educația sanitară – după aceea termenul s-a demonetizat și acum nu se mai face deloc. Rezultatul ne-educației sanitare îl vedem în cazurile care vin tardiv la spital, cu complicații câteodată insurmontabile”, a povestit dr. Ardeleanu.
Medicul a arătat că aniversarea spitalului este importantă, dar personalul ”nu are timp de sărbători”, astfel că ziua festivă a fost marcată prin muncă. ”Nu am făcut nici o festivitate deosebită, am ținut însă, ca iubitor al istoriei orașului și spitalului, să amintesc acest moment. Clădirea în care ne aflăm are 50 de ani și o zi”, a mai spus dr. Ardeleanu.
Primul spital din orașul Suceava, o clădire din lemn cu 10 paturi, a fost construit în anul 1787, de guvernul austriac, pe locul unde se află în prezent muzeul de istorie.
Istoria spitalului din Suceava
Conform site-ului spitalului, http://www.spitaluljudeteansuceava.ro/prima-pagina/market-share/, în anul 1832, cu banii realizați din colecte de la comunele din județ, s-a construit o clădire din cărămidă cu 15 paturi. În anul 1860 s-au clădit încă două corpuri, capacitatea spitalului mărindu-se astfel la 25 paturi. Întreținerea era realizată cu bani din taxe de spitalizare.
Începând cu anul 1860, întreținerea bolnavilor fără mijloace materiale s-a asigurat dintr-un fond central și de către comuna de domiciliu a bolnavului.
În anii 1893-1895 s-a ridicat Spitalul Vechi, cu o capacitate de 66 paturi, cu un pavilion principal și două pavilioane mai mici, iar în anul 1906 s-au adăugat la pavilionul principal încă două aripi.
Spitalul a fost condus de un comitet la nivel central până în anul 1918, când administrația a fost preluată de Inspectoratul General al Sănătății publice și ocrotirilor sociale.
În anul 1944, spitalul a fost evacuat, iar la reluarea activității, în luna mai 1945, unitatea a fost pusă din nou în funcțiune cu o capacitate de 50 de paturi și apoi de 100 paturi.
De la această perioadă și până la 1 iulie 1951, numărul paturilor a crescut la 250. Aici lucrau 12 medici și 96 salariați, în secțiile de chirurgie, interne, dermato-venerice, obstetrică-ginecologie, pediatrie și TBC.
La data de 23 august 1951, a fost dat în funcțiune un pavilion nou construit, în care la parter a funcționat secția pediatrie, iar la etaj secția obstetrică-ginecologie.
În 1956/1957 s-a construit încă un pavilion, pentru oncologie.
La 1 iulie 1951, spitalul s-a unificat cu policlinica teritorială preluând și circumscripțiile sanitare urbane ale orașului. Cu această ocazie secția contagioase a fost mutată în Burdujeni, transformându-se în spital cu administrație proprie.
Până în anul 1966 capacitatea spitalului s-a ridicat la 565 paturi.
La 1 noiembrie 1966 s-a dat în funcțiune clădirea spitalului nou, unitatea funcționând inițial cu 1.084 paturi. Secția contagioase a revenit sub administrația spitalului.
Ulterior capacitatea spitalului a fost mărită succesiv la 1.159 paturi, apoi la 1.189, ulterior 1.240 și în prezent la 1.200 paturi.