Șova: Studiul de fezabilitate al autostrăzii Târgu Mureș-Iași va fi lansat în decembrie sau ianuarie

Lucian Șova, ministrul demisionar al Transporturilor, a declarat, marți, că studiul de fezabilitate al Autostrăzii A8, Târgu Mureș – Iași, va fi lansat în decembrie sau în ianuarie.
„Legat de A8, așa cum am spus-o întotdeauna este un proiect care va fi făcut pe fonduri europene, este un proiect al cărui stdiu de fezabilitate îl vom lansa fie în decembrie, fie la începutul lunii ianuarie. Acest proiect nu a fost, nu este și nu va fi niciodată exclus din planurile Guvernului și a CNAIR”, a afirmat Lucian Șova, marți, aflat într-o vizită de lucru, pentru a verifica stadiul lucrărilor de pe Autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureș (loturile 1 și 2).
Ministrul demisionar al Transporturilor a mai precizat că toate contractele care au fost lansate în ultimul timp și urmează să le lanseze vizează elaborararea studiilor de fezabilitate, pentru a nu mai păți ca la Autostrada Lugoj, care nu a putut fi finalizată din cauza unui viaduct de 30 de metri.
„Vom avea și responsabili acolo și asumarea a ceea ce este tehnic. Atâta timp cât voi putea, voi susține elaborararea studiilor de fezabilitate împreună cu proiectul tehnic, astfel încât atunci când intră la construcție să nu mai existe impedimente pentru antreprenori pentru a-și desfășura șantierele”, a mai spus Șova.

Recomandări

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava