Idee

Soluția propusă de Donțu pentru „repornirea României”

Ovidiu Donțu: „Propun o soluție guvernanților: finanțați proiectele reportate”
Ovidiu Donțu: „Propun o soluție guvernanților: finanțați proiectele reportate”

Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, propune ca soluție pentru „repornirea României”, adică pentru revigorarea economiei, finanțarea tuturor proiectelor cu fonduri europene care au fost declarate eligibile dar au fost reportate de la finanțare din cauza insuficienței banilor alocați pentru măsurile respective.
„S-a tot vorbit despre absorbția fondurilor europene și azi România are un grad de absorbție de sub 10%. La unele măsuri este blocat accesul pentru că sunt foarte căutate și punctajele sunt foarte mari, iar foarte multe proiecte sunt reportate neajungând la finanțare. Propun o soluție guvernanților: finanțați proiectele reportate. Acestea sunt proiecte eligibile care au primit punctaj și care așteaptă într-o zi finanțarea. În condițiile în care România are grad de absorbție de sub 10%, avem pe de o parte un clasament al proiectelor care așteaptă să fie finanțate și pe de altă parte lipsa absorbției fondurilor europene. E o contradicție în termeni”, a spus Donțu.
Donțu susține că proiectele sucevene respinse la selecție ar fi creat 2.500 de noi locuri de muncă
El a arătat că la măsura 322 „Renovarea și dezvoltarea satelor” au fost depuse la nivel național 1.099 de proiecte, din care doar 295 au fost selectate. Donțu a subliniat că 804 proiecte în valoare de două miliarde de euro au rămas fără finanțare, fiind vorba de proiecte care vizează construcția de drumuri, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, infrastructura socială și culturală. Implementarea acestora, a precizat social-democratul, ar fi condus la crearea a 40.000 de locuri de muncă. La nivelul județului au fost reportate de la finanțare 48 de proiecte în valoare de 120 de milioane de euro care ar fi creat, potrivit lui Donțu, 2.500 de noi locuri de muncă.
Ovidiu Donțu propune guvernanților renegocierea fondurilor europene pentru direcționarea lor către măsurile de finanțare cele mai solicitate. „Există un principiu al economiei de piață care spune că ce se caută, aceea ar trebui promovat, adică direcționarea împrumuturilor către aceste tipuri de investiții care să producă valoare adăugată, locuri de muncă, bani la bugetul de stat, din care să fie finanțate salariile și pensiile. Chiar finanțarea de la bugetul de stat după modelul SAPARD a acestor proiecte ar fi indicată, pentru că ar aduce locuri de muncă, lucrări pentru companii, și așa bani la buget, care ar putea refinanța România. Aceasta este propunerea mea pentru a reporni România, așa s-ar putea renunța la diminuarea salariilor și a pensiilor”, a conchis Donțu.

Recomandări

Lucian Harșovschi: „Administrația înseamnă şi proiecte mari, nu doar investiții susținute din taxe și impozite majorate”

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei
Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei

Finalizarea proiectului finanțat din fonduri PNRR – Achiziționare de echipamente și tehnică digitală la SC CAR CONSULTING SRL

Finalizarea proiectului finantat din fonduri PNRR – Achizitionare de echipamente si tehnica digitala la SC CAR CONSULTING SRL
Finalizarea proiectului finantat din fonduri PNRR – Achizitionare de echipamente si tehnica digitala la SC CAR CONSULTING SRL

Deputatul Emanuel Ungureanu a prezentat măsurile concrete și realiste propuse de USR pentru îmbunătățirea asistenței sociale din România

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România