Șoldan: “Vom găsi soluții pentru a face varianta ocolitoare de la Gura Humorului!”

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, dă asigurări că se vor găsi soluții pentru a face varianta ocolitoare de la Gura Humorului
Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, dă asigurări că se vor găsi soluții pentru a face varianta ocolitoare de la Gura Humorului

Proiectul rutei ocolitoare a orașului Gura Humorului, în forma actuală, cu un cost de 540 de milioane de euro pentru o lungime de 11 km, nu are finanțare. Consilierul județean PNL Gheorghe Niță a ridicat problema variantei ocolitoare în ședința de luni a deliberativului, întrebându-l pe președintele Gheorghe Șoldan care este stadiul acestui proiect, în contextul în care blocajele rutiere de la Gura Humorului sunt mai accentuate în perioada de trafic intens specific sărbătorilor de iarnă.
Gheorghe Șoldan a răspuns că studiul de fezabilitate și indicatorii sunt aprobați prin hotărâre de guvern, dar proiectul nu are finanțare. „ Am preluat proiectul fără finanțare. Sunt 540 de milioane de euro pentru 11 km de centură, e adevărat că în regim de autostradă. Este foarte scumpă, înseamnă 100 de km de autostradă în câmpie. Nu e deloc ușor să facem rost de acești bani. Îmi doresc să găsim o cât mai repede o variantă de finanțare și o soluție de decongestionare a traficului”, a declarat Șoldan, menționând că a discutat despre asta cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, actual consilier județean, liberalul Vasile Tofan a spus și el că, pe lângă faptul că această șosea de centură este foarte scumpă, „chiar dacă banii ar fi mâine, execuția ar dura foarte mult”, ceea ce face necesară identificarea unei variante mai rapide de decongestionare a traficului în zona orașului Gura Humorului. Tofan a indicat ca posibilitate extinderea podului care trece peste râul Moldova.
Menționăm că proiectul pentru ruta ocolitoare de la Gura Humorului prevede o centură în regim de autostradă. Susținătorii din legislatura trecută ai acestui proiect au explicat că lungimea totală a lucrărilor de drum pentru varianta de ocolire a orașului Gura Humorului ar ajunge, în realitate, la circa 27 km, prin faptul că sunt amenajate noduri rutiere, bretele de acces și benzi de accelerare și decelerare.
Drumul proiectat la profil de autostradă (regiune de munte), pentru o viteză de 100 km/h are o lungime de 10,14 km, cu două benzi pe fiecare sens și benzi de staționare de urgență. Mai bine de jumătate din drumul cu profil de autostradă, adică 5,48 kilometri, este prevăzut a fi construit pe viaducte. Proiectul mai prevede circa 17 km de drumuri adiacente pentru noduri rutiere, bretele, benzi de accelerare și decelerare și construirea a opt poduri.
Viaductele ar fi construite pe malul stâng al râului Moldova, cu legături către Parcul Ariniș, cu podul de trecere peste râul Moldova, cu pasarelă de trecere peste drumul spre Mănăstirea Voroneț, iar nodurile rutiere de intrare/ieșire de pe șoseaua de centură ar fi în zonele localităților Păltinoasa și Frasin.

Recomandări

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan: „Avem o veste foarte importantă pentru județ, semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret”

Gheorghe Șoldan spune că 36.000 de pensionari suceveni cu venituri minime vor primi vouchere pentru cumpărături de sărbători

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan