Anunț religios

Sfințirea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” – Sicrieș – Moldovița

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” – Sicrieș – Moldovița va fi sfințită duminică, 20 august, începând cu ora 9,00, de către ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți. Lucrările la mănăstire au început acum doi ani, cu efortul comun al credincioșilor din zonă și al obștii de călugări. Sunteți așteptați în număr cât mai mare la acest eveniment religios de o mare însemnătate pentru credința ortodoxă: zidirea și sfințirea unui nou loc de închinăciune.

Recomandări

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Lecție vie de slujire – Vizita elevilor jandarmi la Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești