Vineri

Sesiune de informare privind oportunitățile de studiu în străinătate, la CN “Ștefan cel Mare”

Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava a găzduit vineri o sesiune de informare privind oportunitățile de studiu în străinătate, eveniment dedicat profesorilor care doresc să transmită elevilor date complete și corecte referitoare la universitățile de peste hotare.
Evenimentul a fost organizat de Grupul “Educativa”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, inițiatorii manifestării susținând că “implicarea profesorilor poate influența decizia și aplicația viitorilor studenți internaționali, iar în cadrul acestei sesiuni de formare profesorii vor afla cum își pot ajuta elevii”.
Sesiunile de formare sunt special construite pentru a veni în ajutorul diriginților, consilierilor educativi și consilierilor școlari din cadrul liceelor sau pentru a susține activitatea tuturor profesorilor care primesc întrebări de la copii pe subiectul oportunităților de studiu în străinătate.
Participarea la evenimentul de informare a fost gratuită. La finalul sesiunii de formare profesorii au primi un document care să ateste participarea.

Recomandări

Cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, într-o nouă experiență de formare europeană prin Erasmus+

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie