”Scoate violența școlară din anonimat”, concurs pentru elevii din ciclul gimnazial

”Scoate violența școlară din anonimat”, concurs pentru elevii din ciclul gimnazial
”Scoate violența școlară din anonimat”, concurs pentru elevii din ciclul gimnazial

Poliția Română derulează în toate școlile din țară Concursul național de creație audio ”Scoate violența școlară din anonimat”.

Acesta se va derula în perioada aprilie – iunie și este destinat elevilor din ciclul de învățământ gimnazial.

Scopul concursului este de a încuraja creativitatea și originalitatea, de a stimula și dezvolta gândirea critică, de a cultiva și dezvolta comunicarea prin artă, spiritul de competiție și fair-play, cât și de a-i provoca pe elevi să-și folosească propria voce pentru creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a elevilor, cadrelor didactice, părinților și a comunității în ansamblu, cu privire la necesitatea asigurării unui mediu școlar sigur și protejat, prin semnalarea/sesizarea comportamentelor antisociale și a faptelor penale săvârșite în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și prin identificarea și înțelegerea fenomenului de bullying.

Elevii vor fi grupați pe echipe formate din doi elevi pe nivel de clasă.

Aceștia vor realiza un spot audio, ce va reprezenta efortul întregii echipe sub îndrumarea profesorului coordonator.

Concursul presupune o singură probă ce constă în realizarea unui spot audio.

Spotul audio realizat trebuie să definească cel mai corect posibil și să amplifice la maxim mesajul proiectului. Mesajul trebuie să fie clar, concis, cu un ritm alert și ușor de reținuț, cu o lungime între minimum 15 și maximum 30 de secunde. De asemenea, spotul audio trebuie să facă trimitere către site-ul www.sigurantascolara.ro. Nu se admit în Concurs spoturi audio create, generate, editate, compuse sau modificate folosind orice fel de software, instrumente sau tehnologie care conține orice formă de inteligență artificială.

Pentru stabilirea câștigătorilor se va organiza o singură etapă de jurizare.

Astfel, la nivelul Direcției Siguranța Școlară va fi formată o comisie, care pe baza criteriilor de jurizare stabilite va decide spoturile audio câștigătoare la nivel național. Vor fi acordate trei premii, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

Participarea elevilor este condiționată de încărcarea spotului audio împreună cu formularul de înscriere completat de profesorul coordonator și cu acordurile pentru prelucrarea datelor pe link-ul dedicat.

Link-ul de înscriere va fi făcut public anterior demarării concursului, conform Calendarului de desfășurare a concursului, dar și pe întreaga perioadă de înscrieri, pe site-ul www.sigurantascolara.ro și pe paginile de ,,Facebook” și ,,Instagram” dedicate ,,Siguranței Școlare”.

*Formularul și acordul sunt atașate prezentului regulament, dar pot fi descărcate și de pe site-ul sigurantascolara.ro.

*Fiecare echipă poate trimite un singur spot audio.

*Un profesor poate coordona maximum trei echipe de elevi.

*Spoturile audio înscrise vor fi realizate de elevii participanți, organizatorii nu își asumă responsabilitatea în cazul în care acestea nu aparțin celor care le-au transmis.

*Competitorii cedează dreptul de folosință, nu și pe cel de proprietate, asupra spoturilor audio transmise în concurs.

*Nu se percep taxe de participare.

*Numărul maxim de echipe înscrise este de 150, în ordinea înregistrării.

Calendarul de desfășurare a concursului este următorul:

25.04-20.05.2026 – Înscrierea elevilor care doresc participarea la Concurs.

21-28.05.2026 – Constituirea comisiei centrale, evaluarea spoturilor și stabilirea câștigătorilor de la nivel național.

29.05-01.06.2026 (În contextual Zilei Internaționale a Copilului) -Premierea elevilor și mediatizarea spoturilor audio desemnate câștigătoare la nivel național.

Pe site-ul www.sigurantascolara.ro este disponibil regulamentul concursului și detaliile despre criteriile de evaluare a lucrărilor.

Recomandări

CREATIVIS – Concurs de performanță școlară la limba și literatura română, la Școala nr 1. Peste 500 de competitori de la 69 de școli

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”

Preotul Lucian Tablan-Popescu și povestea succesului incredibil al Coralei de fete „Ciprian Porumbescu”