Pe stradă

Scandalagiu prins cu un cuțit asupra sa

Un individ în vârstă de 38 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins ziua, la drumul mare, cu un cuțit de 23 de centimetri asupra sa, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Potrivit poliției, marți, în jurul orei 10:00, agenții de la Dărmănești s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe DC 38 are loc o altercație între Radu H., de 38 de ani, din comuna Pătrăuți, și Toader C., de 59 de ani, din orașul Cajvana.
Agenții de poliție au intervenit și i-au despărțit pe cei doi indivizi, iar asupra lui Radu H. au găsit cuțitul respectiv.
Individul s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal de armă albă și lovire și alte violențe.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un șofer fugar, care avea permisul suspendat, a putut fi prins doar după ce a rupt stâlpii de beton ai unei case