Semnarea contractelor

Șase proiecte sociale ce vor fi implementate în județul Suceava au primit finanțare de la Ministerul Muncii

Șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, s-a întâlnit cu Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii

Șase proiecte sociale ce vor fi implementate în județul Suceava au primit finanțare de la Ministerul Muncii. Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Nadia Crețuleac, a fost recent la Ministerul Muncii, unde s-a întâlnit cu Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, scopul întâlnirii fiind semnarea contractelor de finanțare.
Din cele 20 de proiecte depuse la nivel național, șase sunt din județul Suceava, lucru care a fost remarcat de ministrul Muncii, care a felicitat DGASPC Suceava și primăriile solicitante din județul Suceava, „pentru modul de cooperare între autoritățile județene și locale în vederea aplicării politicilor sociale prevăzute în strategia națională prin dezvoltarea de servicii sociale în comunitate”.
Proiectele care au primit finanțare sunt: proiectul ce vizează înființarea Centrului de zi Dorna, la Vatra Dornei, în care solicitant este DGASPC Suceava; construirea și dotarea „Centrului de zi pentru persoane cu dizabilități la standard nZEB” (nZEB- Clădire cu consum de energie aproape zero), în care solicitant este primăria comunei Pătrăuți, și patru proiecte de construire „Centru de servicii de recuperare neuromotorie ambulatorii”, în care solicitanții sunt primăriile comunelor Păltinoasa, Horodnic de Sus, Satu Mare și Arbore.
Prevenirea instituționalizării
Proiectul „Centrul de zi Dorna”se va derula în perioada octombrie 2024 – decembrie 2025. Prin acest proiect, DGASPC Suceava își propune să dezvolte servicii sociale în comunitate, servicii care să prevină instituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități, prin construirea unei clădiri la standarde nZEB, dotări cu echipamente și mobilier destinate activităților de relaxare, socializare și petrecere a timpului liber. Costul total al proiectului: 3.952.880,28 lei cu TVA.
Aceste proiecte aprobate pentru județul Suceava, spun reprezentanții DGASPC Suceava, „urmăresc intensificarea acțiunilor de creștere a rezilienței sociale în comunitate, cu scopul prevenirii re/instituționalizării și îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități, prin creșterea numărului de servicii de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate”.

Întâlnire
Întâlnire
Șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, s-a întâlnit cu Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii
Șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, s-a întâlnit cu Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii
Șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, s-a întâlnit cu Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii
Șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, s-a întâlnit cu Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei

Peste 80 de persoane vulnerabile îngrijite în centrele Mănăstirii Bogdănești au participat la activitatea „Punți către suflete”

Deputatul Emanuel Ungureanu a prezentat măsurile concrete și realiste propuse de USR pentru îmbunătățirea asistenței sociale din România

Ziua Porților Deschise la Mănăstirea Bogdănești. „Punți către suflete” aduce împreună comunitatea și persoanele vulnerabile

Între 8.400 și 9.700 de lei pe lună sunt costurile propuse la CJ Suceava pentru asistații din centrele rezidențiale