Învățământ

Șapte elevi, o studentă și trei profesori, confirmați cu Covid

Șapte elevi, o studentă și trei profesori, confirmați cu Covid Sursa foto europafm.ro

Testarea RT PCR în rândul elevilor, studenților și personalului din unitățile de învățământ a mai adus, vineri, câteva rezultate pozitive. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că au fost depistați pozitivi cu SARS-CoV o studentă din Suceava, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care s-a testat în vederea cazării la cămin, un elev de la Școala Gimnazială nr. 4 Rădăuți, un elev de la Școala Gimnazială Bucșoaia și cinci elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 Suceava.
De asemenea, au avut simptome de boală, au mers să se testeze și au fost confirmați cu Covid -10 o învățătoare de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, o profesoară de la Școala Gimnazială „Mandache Leocov” Prelipca și un profesor de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. Învățătoarea a refuzat internarea și se află acasă, în izolare, iar cei doi profesori sunt internați în spital, potrivit purtătorului de cuvânt al DSP.

Recomandări

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”