Intervenții 112

Salvatorii SMURD, chemați să scoată două persoane blocate în casă și una în lift

Sâmbătă și duminică, echipele de intervenție ale SMURD au intervenit pe raza municipiului Suceava, pentru scoaterea a trei persoane, două blocate în casă și una în lift, a anunțat ieri Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Prima intervenție a fost sâmbătă, la ora 11:55, atunci când salvatorii SMURD au intervenit pentru deblocarea din lift a unei persoane, la un bloc de pe strada Mărășești.
Eduard Z., în vârstă de 42 de ani, se afla blocat în lift între parter și etajul I, iar cadrele SMURD au reușit să-l scoată în siguranță.
În aceeași zi, în jurul orei 19:30, același echipaj SMURD a intervenit și pe strada Lev Tolstoi, acolo unde un bătrân se afla blocat în propria locuință. Respectivul, Victor R., în vârstă de 93 de ani, a fost găsit de echipajul SMURD căzut lângă pat, în șoc hipotermic, fiind transportat de urgență de paramedici la spital.
Alarma s-a dat din nou la ISU Suceava, ieri dimineață, în jurul orei 9:20, atunci când printr-un nou apel de urgență se solicita intervenția echipajului SMURD pentru a debloca ușa unui apartament de pe strada Ciprian Porumbescu, în care se afla o persoană paralizată (Ioana B., 84 de ani).
După ce au acordat primul ajutor pacientei, paramedicii au transportat-o la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Recomandări

Medicul sucevean Cătălin Lulciuc desființează mitul „asistaților” din sistemul sanitar și publică fluturașul de salariu

De ce nu pot folosi pacienții în scaun cu rotile liftul ambulatoriului din Vatra Dornei. Explicațiile conducerii și reacția primăriei

Pacienții imobilizați în scaune cu rotile sunt, în continuare, transportați pe scări de aparținători
Pacienții imobilizați în scaune cu rotile sunt, în continuare, transportați pe scări de aparținători

Ligrul de la Zaharești, mort în incendiul izbucnit la colțul zoo. Stăpânul său s-a intoxicat cu fum încercând să îl salveze