S-au urcat beți la volan și au provocat accidente rutiere

S-au urcat beți la volan și au provocat accidente rutiere
S-au urcat beți la volan și au provocat accidente rutiere

Doi bărbați vor avea de răspuns în fața legii după ce s-au urcat la volan beți și au provocat accidente rutiere. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 18.30, un bărbat în vârstă de 49 ani, din comuna Zvoriștea, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, pe DJ 291A, pe raza satului Buda, comuna Zvoriștea, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul marca Mitsubishi Canter, condus regulamentar de un tânăr de 27 ani, din Zvoriștea. S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor auto implicați, rezultatele fiind negativ pentru tânărul în vârstă de 27 de ani și 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 49 de ani.Acesta din urmă a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge.S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.Tot joi, la orele 03:13, polițiștii din Dărmănești, au fost sesizați despre faptul că pe D.N.2 pe raza comunei Dărmănești, a avut loc un eveniment rutier, iar conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice.Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Șerbăuți, aflat la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz pe DN 2, pe raza comunei Dărmănești, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune laterală cu o autoutilitară marca VW condusă regulamentar.În urma accidentului nu au rezultat victime omenești, ci doar pagube materiale. Întrucât șoferul autoturismului Mercedes emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au prelevat două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Un tată care mergea cu viteză mare a provocat un accident violent cu mașina în care se aflau soția și cei trei copii

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un sucevean care conducea un autotren cu 700 de butelii, rănit într-un grav accident de pe E 85, la Săbăoani – Neamț