Unitate

Români din Grecia, Marea Britanie, Italia și Spania au marcat împreună Ziua Națională

Ziua României în diaspora
Ziua României în diaspora

Români din Diaspora au marcat Ziua Națională, în ciuda restricțiilor din țările de adopție, prin mutarea evenimentelor în mediul online. O astfel de inițiativă a pornit de la președintele Asociației Femeilor Românce din Grecia, Ana Maria Cuciureanu, care a conectat online organizații ale românilor din mai multe state europene. Ana Maria Cuciureanu a declarat că, în ciuda situației generate de pandemie, „românii nu pot fi ținuți departe unii de ceilalți”. „Pentru că orice modalitate de reunire a fost restricționată în Grecia, am decis să transformăm mediul virtual într-un tărâm al tuturor posibilităților. Pentru a marca într-un mod inedit Ziua Națională a României, am decis să trecem nu doar pragul ușii, ci și granița statelor europene, reunindu-ne cu organizații românești din Grecia, Marea Britanie, Italia și Spania. Astfel, în cadrul unei întâlniri online, ne-am bucurat unii de prezența celorlalți, interpretând împreună Imnul României și transmițându-ne urări de bine și încurajări”, a arătat Ana Maria Cuciureanu. Ea a subliniat că prin acest eveniment românii au sărbătorit Ziua României, dar au și pus bazele unor colaborări între o parte dintre organizațiile și școlile românești din Europa. „Urmează să ne întâlnim în număr și mai mare pentru a ne cunoaște, sprijini și colabora”, a spus președinta Femeilor Românce din Grecia.
Au răspuns pozitiv invitației lansate de ea Școala în limba română „Elena Rosetti-Cuza” Atena – Grecia, Comunitatea ”Ștefan cel Mare și Sfânt” și Centrul cultural și educativ românesc ”Armonia”, din același oraș; Asociația ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Aspropyrgos, Grecia; Asociația ”Carpatia” – Salonic, Grecia; Asociația ”Ziua Unirii” – Spoleto, Italia; Școala românească ”AlexZ – Românește de la A la Z” – Londra, Marea Britanie; Școala românească ”Nicolae Iorga” – Liverpool, Marea Britanie și Școala românească ”Nicolae Iorga” – Birmingham, Marea Britanie. Toți au urat „La mulți ani” României și românilor de pretutindeni.
Momentul când au cântat Imnul Național poate fi ascultat aici: https://www.youtube.com/watch?v=kBew4-B0HXQ

Recomandări

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Spectacolul „Bella Italia – Muzică, Terapie și Incluziune”, la USV, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava

Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale

Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale
Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman