Pe jos, spre casă

Reținut 24 de ore și lăsat fără mașină, pentru că transporta țigări de contrabandă

Un bărbat din județul Harghita, Arpad M., în vârstă de 31 de ani, a rămas fără mașină și și-a petrecut noaptea în arestul poliției Suceava, după ce a fost prins, pe raza comunei Păltinoasa, pe DN 17, transportând o cantitate semnificativă de țigări de contrabandă.
Autoutilitara condusă de Arpad M. a fost trasă pe dreapta joi seară, în jurul orei 21:45, iar în interiorul mașinii au fost găsite nu mai puțin de 12.500 de pachete de țigări, de proveniență Republica Moldova.
„Țigările, în valoare de 62.500 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat în curtea Poliției orașului Gura Humorului și sigilat”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că șoferul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de contrabandă.
Suspectul a fost eliberat aseară din arestul poliției și a fost nevoit să-și găsească alt mijloc de transport pentru a ajunge acasă, la Harghita.

Recomandări

Șase persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier reținute, arestate la domiciliu sau trimise în arest în doar 24 de ore

Dosare penale și reținere în arest pentru distrugerea de camere video montate pentru prevenirea infracțiunilor silvice

Un tânăr băut, care a intrat cu BMW-ul în șanțul de la centura ocolitoare a Rădăuțiului, reținut pentru 24 de ore

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor