Analiză

Reprezentanții PP-DD susțin varianta unei a doua regiuni în Moldova

Președintele interimar al organizației județene a PP-DD, senatoarea Steliana Vasilica Miron
Președintele interimar al organizației județene a PP-DD, senatoarea Steliana Vasilica Miron

Consilierii județeni ai PP-DD susțin varianta înființării unei a doua regiuni în Moldova, raliindu-se astfel opiniei exprimate de majoritatea politicienilor din județul Suceava. Cei de la PP-DD au venit și cu argumente concrete vizavi de această propunere și spun că există și alte zone în Uniunea Europeană unde numărul locuitorilor și suprafața teritorială nu au fost singurele criterii pentru înființarea unei regiuni.
Potrivit aleșilor județeni ai PP-DD, printre care se numără și Sorin Isopescu, delimitarea a două regiuni pe teritoriul Moldovei istorice ar fi cea mai viabilă soluție. Acestea ar urma să se numească Moldova de Nord sau Bucovina, din care să facă parte județele Botoșani, Suceava și Neamț, respectiv Moldova de Sud, cu județele Iași, Bacău și Vaslui.
„Această împărțire s-ar face pe baza liniilor de forță ce pornesc din cele două orașe de importanță regională, Suceava și Iași, și a infrastructurii adaptate la acestea, precum și a caracterului cultural. Potențialul lor industrial și de transport intermodal susțin deopotrivă posibilitatea unei dezvoltări metropolitane separate. Aceste două municipii, asemeni Brașovului și Bucureștiului, reprezintă poluri de atracție naturale cu impact asupra mai multor regiuni și, în consecință, se justifică tratarea lor ca regiuni metropolitane separate”, consideră reprezentanții PP-DD Suceava.
Aleșii acestei formațiuni politice afirmă că în anumite cazuri regiunile există deja, ceea ce înseamnă că ignorarea sau rescrierea identităților regionale existente este contraindicată și contraproductivă, iar tot ceea ce se va schimba în viitor trebuie să aibă acceptul populației și nu să fie niște decizii luate dintr-un birou anume.
„Noul proiect de regionalizare a României ar trebui să țină seama deopotrivă de faptul că teritoriul țării este structurat în ansambluri regionale cu personalitate istorică și culturală distinctă, provincii a căror funcționalitate a fost demonstrată de-a lungul timpului, de realitatea că organizarea pe regiuni, însoțită de o reală descentralizare, este un proces susținut de UE, dar și de imperativul economic al apropierii exercițiului bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene, care astfel ar face ca dezvoltarea și absorbția fondurilor europene să fie cu mult mai mare decât până acum”, au mai arătat consilierii județeni ai PP-DD Suceava.
Președintele interimar al organizației județene, senatoarea Steliana Vasilica Miron, este de părere că demersul colegilor ei din Consiliul Județean Suceava este unul corect și îl va susține atât în Parlament, cât și cu ocazia întâlnirilor pe care le va avea cu oameni din mediul afacerilor, din mediul universitar sau din mediul politic.

Recomandări

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European