Somn adânc

Proprietar trezit de pompierii chemați să stingă incendiul din locuința sa

Chemați să stingă un posibil incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada 1 Mai din municipiul Suceava, pompierii au deblocat ușa de la intrare și l-au găsit în imobilul plin de fum pe proprietarul locuinței, care dormea buștean.
S-a întâmplat, susțin pompierii, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.45, și din fericire nu a fost vorba decât de un vas de gătit uitat pe aragazul pornit.
După ce l-au trezit și evacuat pe proprietar, pompierii au deschis geamurile larg pentru a scoate fumul din apartament.
„ Au ars grăsimile din vasul de gătit”, se precizează într-un comunicat al pompierilor.
Vineri dimineață, pompierii au mai avut parte de o intervenție nu tocmai obișnuită.
Sesizați că o persoană a căzut într-o fântână, pe raza comunei Zvoriștea, echipajele de intervenție s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând însă că sesizarea nu e tocmai reală, în sensul că în fântâna respectivă nu era o persoană, ci o pisică moartă.

Recomandări

Incendiul de la apartamentul de pe Bulevardul George Enescu a plecat de la aparatura electrocasnică aflată sub tensiune

Ligrul de la Zaharești, mort în incendiul izbucnit la colțul zoo. Stăpânul său s-a intoxicat cu fum încercând să îl salveze

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii