Extindere

Proiect pentru mansardarea Liceului cu Program Sportiv, datorită creșterii numărului de elevi

Liceul cu Program Sportiv (LPS) Suceava a întocmit un proiect care are în vedere extinderea spațiului educațional prin mansardarea corpului principal al instituției, investiție care ar suplimenta clădirea cu șapte noi săli de clasă.
Investiția are ca argument creșterea numărului de elevi, reprezentanții unității susținând că doar în ultimii patru ani populația școlară a crescut cu circa 200 de școlari.
Ciprian Anton, directorul LPS Suceava, a arătat că studiul de fezabilitate este gata, obținerea autorizațiilor și finanțarea proiectului fiind următorii pași care urmează să fie demarați.
„Va fi încă un etaj, construit cu structură medalică, așa cum au fost mansardate și alte școli din municipiu”, a punctat Anton.
Acesta a mai arătat că liceul școlarizează elevi de la ciclul primar și până la liceu, adresabilitatea elevilor a crescut, însă instituția nu poate asigura spații pentru suplimentarea numărului de clase.
„La admiterea de anul trecut, am avut 286 de copii înscriși pe 120 de locuri, a fost concurență. Deci cerere există, dar nu o putem onora”, a mai punctat Ciprian Anton.
Acesta a mai admis că din cauza lipsei de spațiu, cabinetele școlii sunt folosite pe post de clase.

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu